Primăria Bacău tolerează administatorii de asociații fără atestat

Administrator

La aproape un an de cînd actualul Consiliu Local al municipiului Bacău și-a intrat în atribuții, comisia de atestare a administratorilor asociațiilor de proprietari nu a fost înființată încă. Deși legea spune că fiecare consiliu local, unde există asociații de proprietari/locatari, are obligația să constituie, prin hotărîre, o asemenea comisie, din cinci membri, specialiști în domeniul financiar-contabil și al legislației muncii. Mai mult decît atît, legislația în vigoare stipulează că fiecare consiliu local poate sancționa contravențional angajarea unui administrator neatestat. Reprezentanți ai Primăriei municipiului Bacău invocă faptul că „nu avem decît trei funcționari publici, specialiști în probleme de administrare a asociațiilor” și că „pentru a face față problemelor, ar trebui să fie cel puțin șase”. Și, totuși, cu același număr de salariați la compartimentul respectiv, o comisie a funcționat pînă în vara anului 2004. De ce atunci s-a putut și acum, nu, este un mister.

Cei mai mulți administratori nu au atestatul

Cîtă importanță acordă administrația locală băcăuană problemelor asociațiilor de proprietari o dovedește și faptul că de aproape două luni conducerea Primăriei a întrerupt întîlnirile programate cu acestea. „Noi, la nivelul asociațiilor, sîntem obligați să promovăm oameni competenți, dar eu cred că și Primăria trebuie să știe cu ce administratori lucrează. Legea care prevede atestarea administratorilor mi se pare normală, firească, și ea trebuie respectată și de Primărie”, consideră Ionel Dogaru, vicepreședintele Ligii Asociațiilor de Proprietari. Deocamdată, din cei aproape 200 de administratori care își desfășoară activitatea în tot atîtea asociații de proprietari/locatari, cîte există în municipiul Bacău, doar 45 la sută sînt atestați. Dar și dintre aceștia pînă în zece la sută dețin documentul ce probează absolvirea cursurilor și au depus garanția impusă de reglementările legale pentru exercitarea unei asemenea meserii. Potrivit legislației în vigoare, atestarea pe postul de administrator la asociația de proprietari/locatari este obligatorie, ceea ce înseamnă că toți cei ce nu îndeplinesc această condiție lucrează ilegal. Și nu din vina lor! (Elena ȚINTARU)r și dintre aceștia pînă în zece la sută dețin documentul ce probează absolvirea cursurilor și au depus gara

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.