Doar pentru glorie

Administrator

Eșalonul doi programează astăzi, cu începere de la ora 11,00, etapa cu numărul 26, una în care Petrolul Moinești primește vizita brașovenilor de la Precizia Săcele. Un meci care contează, practic, doar pentru statistici, în condițiile în care ambele echipe stau liniștite la jumătatea clasamentului. Totuși, antrenorul Dan Moței nu acceptă decît varianta victoriei. „E vorba și de glorie. Ar fi, de altfel, păcat să dăm cu piciorul unei munci începute în iarnă și care, zic eu, a dat roade. Oricum, sînt foarte mulțumit de băieți, care sînt foarte serioși și își văd în continuare de treabă”, ne-a declarat principalul moineștenilor. Din meciul cu Precizia Săcele va lipsi, în afara accidentaților Vasilachi și Agachi, mijlocașul Popa, care este suspendat după ce în meciul de la Piatra Neamț a încasat al patrulea cartonaș galben. Altfel, Petrolul a intrat ieri în cantonament fiind depășită sitiuația de săptămîna trecută, cînd Dan Moței a fost nevoit, din motive financiare, să renunțe la acest obicei. Cît privește datoriile pe care conducerea clubului le are față de jucători, acestea continuă să rămînă neachitate. Fotbaliștii moineșteni nu au primit încă nici un ban pentru puctele realizate în ultimele șapte etape de campionat, președintele Relu Adam spunînd că banii vor fi dați pînă luni, 16 mai. Programul complet al etapei a XXVI-a: Petrolul Moinești – Precizia Săcele, Laminorul Roman – Ceahlăul Piatra Neamț, F.C. Botoșani – FCM Tîrgoviște, Dunărea Galați – Miodia Năvodari, Dacia Unirea Brăila – Gloria Buzău, F.C. Ghimbav – FC Vaslui, Callatis Mangalia – Politehnica Timișoara. Meciul Unirea Focșani – Altay Constanța va fi omologat cu 3-0 în favoarea oaspeților, gazdele fiind excluse din campionat. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.