Scurt pe 2

Aur și tinichele

Patima aurului a existat dintotdeauna. Pe seama prețiosului metal s-ar putea scrie o istorie de sute de tomuri, dar o istorie sumbră, întunecată, contrastînd în chip straniu cu strălucirea indubitabilă a celui mai adorat și rîvnit element al tabelei lui Mendeleev. O istorie în care, în chip cutremurător, crima n-ar putea ocupa decît locul central. în vremurile moderne fiind tot mai puțin utilizat în operațiile de tranzacționare ca monedă, valoarea lui a contat mai curînd ca una subsidiară, de depozit, de tezaur fără de care banii aflați în circulație ar deveni inoperabili. Cu toate acestea, aurul continuă să fascineze ca o garanție a valorii în orice domeniu, devenind pe undeva sinonimul însuși cuvîntului valoare și căpătînd de-a lungul timpului valențe figurative nebănuite. Probabil la asta s-ar fi gîndit și consilierii de primărie bucureșteni atunci cînd și-au comandat insigne din aur; dincolo, firește, de o oarecare doză de snobism, caracteristică comună a tuturor iubitorilor de bijuterii și obiecte de lux. în spatele nevoii irezistibile de a epata (fără de care bijuteriile n-ar mai împodobi în fel și chip făpturi umane), în cazul consilierilor bucureșteni a mai intervenit și o altă motivație, de natură mai curînd psihologică și care și-ar afla germenii în prestația deplorabilă a acestor demnitari în ultimii ani. Conștienți că sînt percepuți de majoritatea bucureștenilor ca un soi de gașcă compusă din indivizi avizi de afaceri pe bani publici (datorită numeroaselor tranzacții și tîrguri scandaloase în care au fost implicați direct și cu profituri considerabile), acești consilieri au simțit nevoia unei reabilitări în ochii cetățenilor, nevoia de a înlocui disprețul acestora vizavi de aceste practici cu o nouă evaluare pe seama unei noi imagini (fie ea și exclusiv fizică) și nu neapărat bazată pe merite (care merite?), nici prin acțiuni (care acțiuni?) care să facă uitată vechea imagine, vechea percepție, greu de suportat.
Resorturile intime care au determinat o asemenea decizie bizară și totodată neavenită în raport cu așteptările electoratului, posibil, ar putea fi pusă într-o lumină mult mai clară printr-o procedură psihanalitică de tip freudian – la care recunosc, nu mă pricep – dar care, cred, ar evidenția în primul rînd, după cum am mai spus, dorința de reabilitare în ochii electoratului a corpului consilierilor de primărie și într-o măsură mult mai mică tentația de epatare specifică parvenitismului mitocănesc și grobian, cum au insistat unii analiști să puncteze evenimentul. Ar fi o prostie de-a dreptul monumentală ca în calitate de ales al unei comunități de oameni săraci, împovărați de nevoi, tu să orbești cu aurul agățat la butonieră!
Pe undeva, ar însemna un gest de sinucidere politică, de un absurd desăvîrșit! Or, corpul actual de consilieri ai Primăriei Capitalei ar putea fi suspectat de orice, nu și de o asemenea incredibilă prostie. însigna din aur agățată la butonieră s-a vrut, în primul rînd, o delimitare a actualilor consilieri aleși în vara lui 2004 de predecesorii care s-au remarcat nu doar prin blocarea diverselor inițiative ale primarului în folosul bucureștenilor, dar și prin scandaloase acte de corupție. O distincție dintre unii și alții marcată de acea insignă din aur! De ce din aur? Simbolul valorii, al prețuirii, al nobleței, al distincției, aurul și un alt metal a decis în chip intim – freudian – această opțiune a consilierilor în cauză, dar care opțiune ar putea fi percepută (și aici, cei care au comentat evenimentul au dreptate) de populație într-un mod total diferit. Zicala: „unde dai și unde crapă” se potrivește de minune cazului în speță. Asta pentru că bucureștenii nu au nevoie de „oameni de tinichea” purtînd insigne de aur, ci taman invers. (Horia Ioan POPESCU)ala: „unde dai și unde crapă” se potri

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!