Eduard ADAM
Muncitorii de la Rafinăria Dărmănești s-au închis în fabrică pentru a protesta că nu-și primiseră salariile de cîteva luni. Au fost chiar la un pas de greva foamei. Unii au spus că gestul lor a fost cam deplasat, că deciziile extreme nu duc la nimic bun. Poate așa o fi, nu știu. Cert este că, pînă la urmă, salariații și-au primit banii. Peste toate însă, oamenii sînt acum nemulțumiți de salariile șefilor, despre care au aflat odată cu procesul de lichidare a întreprinderii. Discrepanțele dintre veniturile celor mici și ale celor puși să conducă sînt uriașe. În timp ce salariații obișnuiți luau, în medie, patru – cinci milioane de lei pe lună, directorii ridicau jumătate de miliard fiecare. Aproape ți-e frică ție, om de rînd, să te gîndești cum e să numeri 500 de milioane de lei. Gîndiți-vă că aveți banii aceștia în mînă. Nu sînt cîștigați la Loto, nu vă vin o dată în viață, ci e leafa dumneavoastră lunară. E ceva, nu, să ridici lună de lună jumătate de miliard?!
Mă întreb ce i-a determinat pe patronii rafinăriei Dărmănești să le dea directorilor și altora din conducere salarii cu atîtea zerouri?! Oare atît de buni manageri să fi fost aceștia?! Meritele lor profesionale chiar justificau așa o retribuție?! Muncitorii spun că nu, că unii șefi erau acolo doar cu numele. Eu mă încăpățînez și nu-i cred pe ei. Vreau să plec de la premisa că respectivii știau meserie și, pentru valoarea lor managerială, au primit acele sume colosale. Dar bunul simț mă face să mă gîndesc la situația în care a ajuns rafinăria Dărmănești. Întreprinderea aceasta, cîndva prosperă, azi este istorie. A fost falimentată. Păi dacă directorii aceia atît de competenți au fost plătiți regește și au luat, pe drepturi de proprietate intelectuală – semn că or fi inventat și ei ceva – de ce n-au rentabilizat rafinăria, de ce n-au făcut-o profitabilă? Sau măcar s-o fi ținut pe linia de plutire. Nu mai zici să fi scos profituri imense, dar să fi adunat bani cît să-și achite dările la stat și salariile oamenilor.
Mie personal încă nu-mi vine să cred că mai mulți directori de la o singură companie din amărîta asta de țară pot lua lunar salarii de peste 15.000 de dolari. E aberant! Nici un manager de la o firmă destul de mare din Statele Unite nu cîștigă atît. Fără glumă! Nu știu ce performanțe ar trebui să aibă firma aceea ca directorul să ia așa o leafă. Evident, nu aduc în discuție președintele unei corporații de peste Ocean, care, lună de lună, anunță că aceasta a crescut pe piață cu nu știu cîte procente, iar asta se traduce în miliarde de dolari. Acela cu siguranță are milioane de dolari pe an venit. Dar nu-i cazul rafinăriei noastre, care, după mine, s-a stins tocmai pentru că directorii au luat salarii nesăbuit de mari. Că au supt întreprinderea aceea, se pare fără prea mare mustrări. Și mai hazos este că ei s-au înscris la masa credală și cer de la lichidatorul rafinăriei să le dea salariile pe care le merită.
Lansez și eu o întrebare și poate mă ajută cineva cu un răspuns: falimentul Rafinăriei Dărmănești al cui „merit” este?!
Lasă un răspuns