Pentru că se apropie data scadentă pentru plata taxelor și impozitelor locale și sînt mulți băcăuani care au acuzat ora de închidere a birourilor ca find prea „matinală” pentru orarul lor, Primăria a hotărît să mărească programul de încasare a banilor de la cetățeni. Oricum, în ultimele luni, cuantumul încasărilor a fost sub cel din luna martie. Atunci, la Direcția de taxe și impozite locale au fost încasate peste cinci miliarde de lei pe zi, în timp ce în această lună abia dacă s-au încasat șase miliarde de lei în 30 de zile. Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău, spune că s-a ajuns la această situație pentru că „cei mai mulți băcăuani au venit să-și plătească impozitele din martie, ei beneficiind de reducerea de 10 %”. Așa că pînă la 15 mai, în visteria Primăriei au intrat din impozite și taxe 114 miliarde de lei, șase miliarde fiind stînse numai în această lună. Pentru taxa de salubritate au fost adunate 40 de miliarde de lei, în această lună strîngîndu-se abia două miliarde. De aceea, ghișeele de încasare vor fi deschise pe 11 și 12 iunie. După trecerea termenului scadent, adică 15 iunie, vor fi emise somații de plată, însoțite de titluri executorii restanțierilor, precizînd că nepăsarea lor costă 0,06% pe zi, și penalități de 0,5% pe lună. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.