Asociația de Proprietari 96 (str. 9 Mai, bloc 25) se zbate în zadar, de mai bine de doi ani, să recupereze o sumă impresionantă de bani de la un fost administrator care, în loc să vireze la furnizori încasările făcute de la locatari, le-a băgat în buzunarul propriu. Fapta a fost sesizată prin ianuarie 2003 la Poliție de un grup de locatari, membri ai asociației. „Oamenii s-au dus la Poliție și au reclamat că administratorul, Colac Sofia, fură din banii lor. Atunci Poliția a făcut expertiză și a stabilit un prejudiciu de cîteva sute de milioane de lei. De fapt, nici nu mai știu la cît se ridică paguba pentru că de doi ani, de cînd am deschis acțiune în instanță pentru recuperarea ei, se tot fac expertize și contraexpertize. Rapoartele de expertiză întocmite spun de 400 milioane, 600 milioane lei, chiar și de un miliard de lei. Sînt vreo 20 rapoarte. Acum, din nou, s-a cerut expertiză. Și pe toate le plătim noi. Am ajuns la un dosar atît de gros, încît trebuie să-l cărăm cu roaba”, ni se plînge Petru Anghel, care a preluat președinția asociației în ianuarie 2003, cînd administratorul acuzat de fraudă a fost înlocuit.
Chitanțe false, premii, salarii duble și lucrări fictive
Imediat ce a simțit că este încolțit, fostul administrator și-a luat concediu medical și a pus lacătul pe ușa asociației. Dar nu numai atît. „A cărat cu sacoșa actele de la asociație, le-a dus acasă și le-a aranjat astfel ca să nu pară că este lipsă în gestiune. Expertiza s-a făcut pe ce s-a mai găsit în fișetul asociației”, mai spune președintele. Cu toate acestea, au fost depistate mai multe chitanțe false sau falsificate, din care a rezultat o sumă de 180 milioane lei. La acestea se adaugă, însă, și alte matrapazlîcuri. „Asociația avea datorii imense la furnizori, iar administratorul și conducerea se autopremiau aproape în fiecare lună. Mai mult decît atît, Colac Sofia lua cîte două salarii într-o lună pe state de plată separate. Dar sume importante au dispărut pe lucrări de reparații sau de altă natură care nu s-au realizat niciodată în cadrul asociației. Acum doi ani, de exemplu, s-au plătit 24 de milioane de lei pentru o deratizare, care nici pînă în ziua de astăzi nu s-a făcut. Ca să acopere suma care lipsește, Colac Sofia a venit cu tot felul de facturi și bonuri pentru produse care nu au ce căuta la o asociație. Printre ele și un bon că ar fi cumpărat adidași pentru asociație!”, afirmă Petru Anghel.
Ultimul administrator s-a sinucis!
Conducerea Asociației de Proprietari 96 a ajuns la exasperare. Ea consideră că se trenează nejustificat de mult judecarea dosarului în instanță. „Dacă se vor mai cere tot felul de expertize, mă tem că pînă la urmă se va ajunge să se spună că fostul administrator nu a delapidat nici un leu. Stau și mă întreb: Cînd are, oare, de gînd instanța să finalizeze dosarul înaintat de noi? Pentru că noi nu mai putem suporta atîtea cheltuieli cu judecata. Parcă asociația noastră este blestemată. Și administratorul de dinaintea celui acționat în instanță își însușea bani de la asociație”, susține Petru Anghel. Și necazurile Asociației 96 nu se termină aici.
Săptămîna trecută, administratorul care a preluat gestiunea asociației în ianuarie 2003 de la cea acuzată de delapidare și-a pus capăt zilelor. La asociație a lucrat pînă în ultima zi în care s-a sinucis. Femeia nu a lăsat nici un bilet prin care să explice gestul ei. Așa că printre locatari circulă diverse variante privind ceea ce ar fi îndemnat-o să-și încheie socotelile cu viața. Gurile rele spun că unul dintre motive ar fi o lipsă în gestiunea asociației. Legat de aceasta, președintele asociației ne-a declarat: „La fiecare sfîrșit de trimestru s-a verificat activitatea financiar-contabilă și nu s-a constatat nici o lipsă. Pe primul trimestru din acest an s-a verificat iar, și nu s-a găsit nimic în neregulă. Urmează să vedem și pe lunile aprilie și mai”. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.