TENIS DE CâMP: Sport Club Municipal Bacău are cinci reprezentanți la finalele campionatului național la grupa 13-14 ani, turneu de categoria a 2-a care va începe în ziua de 4 iunie în Capitală. Beatrice Păduraru și Georgiana Pătrașc (care nu a împlinit încă 12 ani) vor intra direct pe tabloul principal, startul partidelor urmînd a se da lunea viitoare. Pînă atunci se vor desfășura meciurile din calificări, fază a competiției în care vor concura Ramona Surugiu, Sebastian Erimicioiu, Șerban Rotariu, toți sportivi de la grupă inferioară de vîrstă.
La Piatra Neamț au început ieri întrecerile turneului de categoria a 3-a, Cupa Kober, cu jocuri de la grupele mari de vîrstă la care SCM Bacău nu are sportivi înscriși. Astăzi se va da startul meciurilor de la grupele mici, 10 ani și 12 ani. Printre cei care au șanse să urce pe podiumul competiției se numără și cîțiva tenismeni de la SCM, Bristena Ștefănescu, Matei Avram (8-10 ani), Raluca Pavel, Mădălina Năstasă, Dragoș Ignat, Marian Mocanu (11-12 ani) etc. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.