Ziua Mondială Fără Tutun a fost sărbătorită prin diferite acțiuni menite să atragă atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă fumatul. Ieri, în Parcul Cancicov, reprezentanții editurii „Viața și sănătatea” și ai bisericii adventiste au stat de vorbă cu oamenii pentru a-i convinge să renunțe la fumat și au strîns semnături pentru limitarea consumului de tutun în țara noastră. „în paralel, asistenți medicali au luat tensiunea, colesterolul, greutatea corporală, pentru a calcula vîrsta inimii băcăuanilor și au încercat să îi convingă pe fumători să renunțe la aest viciu. Dorim ca între orele 14.00 și 15.00 să facem și un marș în zona centrală, împotriva consumului de țigarete”, ne-a declarat Licinius Chririac, reprezentant al organizatorilor.
Manifestări contra fumatului au avut loc și la Spitalul Județean de Urgență, organizate de Direcția de Sănătate Publică. Asistenții medicali au aflat că tema de anul acesta a zilei Mondiale Fără Tutun se adresează lor. Rămîne de văzut modul în care aceștia și-au însușit informațiile prezentate și cum vor reuși ei să îi facă pe bolnavii care le vor cere sprijinul pentru anumite afecțiuni să renunțe la țigară, dat fiind că și aceștia sînt mari amatori de tutun. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.