Astăzi sărbătorim copiii
Prima zi calendaristică de vară, 1 iunie, a fost aleasă pentru a sărbători pe cei mai micuți dintre noi. Acum le oferim mai multă atenție, afecțiune și jucării pentru a le aduce aminte că sînt încă la o vîrstă lipsită de griji. Ziua Copilului are diverse semnificații, de la generație la generație sau spațiu cultural.
În Japonia, 5 mai reprezintă „Ziua Copilului”, momentul cînd familiile japoneze își sărbatoresc copiii și dezvoltarea lor armonioasă. Acest stravechi obicei a devenit sărbătoare națională în 1948. În mod tradițional, cea de a cincea zi a celei de a cincea luni a anului purta numele de Tango no Sekku și era cunoscută ca festival al băieților. La noi, în Bacău, se acordă suficientă atenție zilei copilului? Cum era altădată? Iată ce au răspuns cei intervievați:
Gabriel Istrate, 80 de ani, pensionar: „Absolut. Acum e mult mai bine. Cînd eram mic era greu de tot. Știți bancul acela? «Cînd eram mic aveam două cămăși, amîndouă din cînepă» spunea un bătrîn. «Acum o duc bine, am o cămașă, tot din cînepă, făcută din cele două».”
Elena Dumitrescu, 46 de ani, casnică: „Ai mei sînt mari acum. Nu știu dacă se face cît trebuie. Cînd eram mică ascultam de părinți, nu ieșeam din cuvîntul lor. Acum copiii gîndesc altfel și fac ce vor.”
George Iosub, 18 ani, elev: „Eu am trecut de vîrsta la care mai ești considerat copil. Oricum, pentru această dată ar trebui să se organizeze mai multe competiții și acțiuni pentru cei mici. Nu știu dacă se mai fac desene pe asfalt. Copiii au dreptul de a fi sărbătoriți pentru a simți că încă mai sînt ocrotiți.”
Magdalena Popa, 46 deani, stilistă: „Am citit „Mesagerul” și am văzut că se organizează o serie de manifestări dedicate copilului. Mi se pare frumos că este așa. Cînd eram mică se organizau serbări și ni se dădeau bomboane. Cînd ești părinte simți această sărbătoare prin copiii.”
A consemnat Mircea MERTICARIU
Foto: Liviu MAFTEI, 18 ani, elev: „Eu am trecut de vîrsta la care mai ești considerat copil. Oricum, pent
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.