Varietăți critice

Scene interioare – scene exterioare

întreg comportamentul meu vizează naturalețea. A fi natural, printre inși care adesea vor să pară altceva decît sînt, e un lucru îndeajuns de mare. Nu mi-am pregătit niciodată o alocuțiune în fața oglinzii. De cele mai multe ori nu mi-am pregătit-o deloc, mizînd pe spontaneitate. Fraza de început a unei prelegeri am găsit-o frecvent mergînd spre facultate, uneori atunci cînd pășeam pe postamentul catedrei. Nu-mi plac trucurile didactice, afectarea, vocile înalte, țipate, ținuta rigidă, apretată. în schimb, îmi place să fiu simplu și calm ca un povestitor din alte timpuri, chiar și atunci cînd în discuție sînt nu numai fapte ci și idei. Să ajung cît mai direct la țintă, fără fabule și anecdote. Nu vreau să fiu (în termenii lui Maiorescu) „retor” și, cu atît mai puțin, „limbut”.

Nu cred că văd întotdeauna cel mai bine, fie că e vorba de oameni, fie că e vorba de cărți. Neîndoielnic, Dumnezeu le-a dat și altora, numeroși, ochi buni și pricepere. Știu însă că mă străduiesc continuu să-mi exercit cît mai corect „darul”: observația, care, uneori, e mai ascuțită decît judecata. De aci rezultă un dezechilibru: ceea ce văd nu-și găsește imediat forma cea mai justă. Conștient de asta, amîn să-i dau drumul în lume. O reiau pînă mă conving că e pertinentă, – operațiune nu lipsită de riscuri, căci, „temporizînd”, pierd nu o dată din incisivitate. Prefer totuși exactitatea expresivității.

Cînd ești condus de o teorie, totul e etichetat, pus în rafturi și sertărașe. Eu fug de teorii. Pentru mine lucrurile (autori și cărți, îndeosebi) sînt mereu noi, cu calități genuine, nealterate, chiar cînd au cîteva secole. Nu le constrîng să intre în interpretări convenționale, iar faptul acesta îmi dă mie însumi senzația libertății. Mi le pot imagina și altfel decît sînt de obicei prezentate, le pot da, bineînțeles, și alte valorizări decît cele știute. Uit totul despre ele, pentru ca bucuria redescoperirii lor să fie deplină.

După o experiență – pare-se – reușită cu subsemnatul, Cornel Cepariu, impetuosul moderator băcăuan de talk-show-uri (pionier la noi al acestui gen), m-a invitat cu luni în urmă, din nou, la emisiunea sa. L-am amînat de cîteva ori, incapabil să-l refuz dintr-o dată. Apoi a renunțat, fără ca între noi să fie o explicație completă. Motivele sînt mai greu de înțeles. Le expun aci ca pe o pildă pentru cei slabi în fața unor asemenea tentații. Unul e că emisiunea era cam matinală. între 9 și 10 mintea mea lucrează încet. Vreau ca, întotdeauna, frazele pe care le debitez să fie la fel cu cele pe care le scriu, adică ferme. Or, în intervalul amintit sînt vag, inconsistent. Alt motiv e că, fiind „om de cabinet”, nu mă simt prea bine în fața aparatului de filmat și a microfonului. Nu sînt în stare să gîndesc în ritmul pe care acestea îl cer. Par prost, îmi piere orice dezinvoltură. în fine, mai e și motivul că televiziunea îmbătrînește, iar eu nu vreau să mă înfățișez mai bătrîn decît sînt.

Ce asemănare izbitoare între unele din studentele mele și o vedetă de televiziune! „Cunoști vreun verset din Biblie?”, a întrebat-o un reporter pe aceasta. Sec, răspunsul a fost: „Nu”. în alte „chestii”, intime, foarte intime, diserta ca o expertă.

înalt, zdravăn, bărbatul mergea în față împingînd un landou. Mică, pricăjită, femeia (o cerșetoare) pășea în urma lui, cu un copil aburcat în brațe. Din neatenția unuia dintre ei, s-au ciocnit. Brusc, el s-a întors și i-a urlat: „Te calc în picioare, jigodie imperială!”, gata s-o lovească. Ea s-a oprit speriată și a săltat un pic, parcă pentru a se apăra, copilul. După încă vreo două răsteli, scandalul s-a stins. M-am depărtat, uimit de insultă. Auzi ce i-a scăpărat în minte nefericitului: „Jigodie imperială!” Ce împerechere curioasă de vorbe: sarcasm enorm și alintare! Am răsucit-o pe toate părțile și încă nu cred că i-am dibuit secretul.

Disociere: ieri „decreței”, azi (le-aș zice) „patronei”. Diferența e că primii erau concepuți în familie, după o etică impusă, iar aceștia din urmă, adesea, extraconjugal și în afara oricărei etici. Cazuri în care nașul e, de fapt, tată, sînt cu duiumul. Să fie, oare, supunerea față de lege mai odioasă decît ignorarea ei? Legea juridică, religioasă, morală!

S-a dus și prestigiul cuvîntului „creator”. Dăunăzi, cineva vorbea la televiziune despre „o cunoscută creatoare de cozonaci”! Așadar, după croitorese, le-a venit rîndul bucătăreselor să se numească astfel. Și probabil degradarea nu se va opri aci.

M-am convins încă o dată: gîndirea lingușitoare se exprimă prin diminutive: „tortuleț”, „conecel”, „prăjiturici”, „suculeț” etc.

Constantin CĂLINn, „limbut”.

Nu cred că văd întotde

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!