Agroturismul s-a împotmolit pe drumurile impracticabile
• frumusețea montană a județului nu poate fi valorificată deoarece nu există bani pentru realizarea unor drumuri moderne
O zonă montană deosebită, cu o frumoasă păstrăvărie, o cascadă deosebită la poalele unui munte, zone ideale pentru vînători și pescari, toate acestea constituie factori ce conferă unui mediu atuurile pentru a deveni un spațiu de atracție. Nu doar pentru turiștii din țară, ci și pentru cei de peste hotare. Din păcate, fiind situată la limita județului Bacău, într-un sector în care drumul județean se înfundă lăsînd doar calea de întoarcere, Mănăstirea Cașin este departe de a deveni o zonă agroturistică rîvnită pe harta României. Drumurile forestiere, împodobite cu pietre de rîu tăioase și avînd dimeniuni diferite, fac extrem de dificil accesul celor interesați spre zonele sălbatice ale comunei. Iar cei care ajung aici o singură dată, preferă să se oprească la marginea șoselei asfaltate pentru a cugeta de două ori înainte de a se aventura prin munți. Primarul comunei zîmbește cînd aude rostindu-se cuvîntul agroturism. „E frumos, dar nu avem ce să facem. Una dintre piedicile majore este drumul județean care se înfundă la Mănăstirea Cașin. Pînă la limita cu județul Vrancea mai sînt 27,8 kilometri, însă șansele unui transport civilizat nu există. Avem de toate aici, o cascadă, o păstrăvărie, vînat din abundență și un peisaj extraordinar, dar nu ne ajută drumul. După 1990 nu s-a reușit nimic, decît o plombare a șoselei, în 1999”, ne-a declarat Gabriel Apreotesei, primarul comunei Mănăstirea Cașin. Acesta a precizat că a făcut numeroase demersuri pe lîngă autoritățile județene, dar șansele primirii de fonduri au fost zero, deoarece nu au existat bani. „O șosea modernă în zonă ar ridica nivelul de trai și imaginea întregii comune, însă toate demersurile noastre făcute în acest sens nu au găsit nici o rezolvare. Ne păstrăm speranța că va veni un moment cînd se vor investi fonduri în acest sens”, a mai spus primarul din Mănăstirea Cașin. în privința obținerii unor fonduri de la Uniunea Europeană, prin programe gen SAPARD, primul om al comunei nu crede că are vreo speranță, metodologia și întocmirea documentației fiind foarte complicate, iar sfătuitori în acest sens nu există. „Nu ne sînt accesibile aceste fonduri. Dacă la nivelul Consiliului Județean s-ar înființa o structură, care să te întrebe ce proiecte vrei să realizezi și care să te îndrume pe calea cea bună ar fi foarte bine. Așa însă e foarte greu. Nu există nimeni la nivel central care să te întrebe ce vrei să faci”, a mai spus Apreotesei Gabriel. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.