Stihuri pentru liniștea sufletului
Se știe: în ultima vreme, poezia de inspirație divină este tot mai puțină, spre a nu spune că lipsește aproape cu desăvîrșire. Motivele? Îndepărtarea creatorilor de cele sfinte și, aspect deloc neglijabil, dificultățile legate de costurile editării. Parcă pentru a contrazice o realitate evidentă și a demonstra că cine voiește cu adevărat are izbînda de partea lui, un băcăuan debutează, în aceste zile, cu volumul de versuri sugestiv intitulat: „Ce m-aș face, Doamne, fără Tine!” Cînd am purces la împlinirea acestui gînd ce mă ostenește nu de ieri, de azi, am dat ghes îndemnurilor de a mă apropia și mai mult de Creator prin intermediul stihurilor și, iată, am reușit să-l întrupez în plin post al Paștelui, cea mai mare sărbătoare a creștinilor pe care ne pregătim să o prăznuim în curînd – ni se mărturisește autorul, Ioan Ciobotici, jurist și publicist apreciat de colectivitatea băcăuană. E, acesta, un semn ceresc al putinței și al harului dăruit și de aceea sînt fericit – ni se confesează, în continuare, autorul.
Despre acest eveniment și mesajul creștinesc pe care ni-l transmite ne vorbește, în „Cuvînt înainte”, protosinghelul Arsenie – starețul Mănăstirii „Sf. Sava” din Buda-Berzunți: „Tumultul vieții, grija zilei de mîine pentru unii și goana fără sfîrșit după traiul mai bun și eventuala îmbogățire rapidă pentru alții, îl fac pe omul mileniului III mai agitat și mai puțin înțelegător față de semenul său. In acest malaxor cotidian omul se îndepărtează de Divinitate și chiar de sine, își pierde echilibrul interior și viața lui devine goană după vînt, așa cum reflectă înțeleptul Solomon în filozofica scriere Echisiastul. Tragedia vieții fără sens îl cuprinde pe cel care a pierdut încrederea și credința în Dumnezeu. Și totuși, permanent omul se poate întoarce la Dumnezeu, fragila sa viață capătă noi valențe aici și mai ales îi salvează sufletul pentru Marea Judecată. Autorul acestui minivolum de poezie religioasă trăind ca sămînța căzută în spini, își pune grav întrebarea: ce m-aș face, Doamne, fără Tine? Îmbibată cu morala creștină, poezia reflectă strigătul de deznădejde și ajutor al omului constrîns de materie (humă, cenușă) fiind convins că doar în lumină și adevăr poate spera la Cer. Versul, uneori abrupt, înfățișează lupta dintre materie și spirit, între rău și bine, degajînd puternic ideea că doar credința nestrămutată în Făcătorul Cerului și al Pămîntului îl poate salva pe om, poate salva omenirea. Cele 44 de poezii, probabil pentru aducere-aminte a celor 40 de mucenici care au murit pentru credință, se citesc dintr-o suflare și dacă cel care le citește va avea o clipă de liniște sufletească, va lăcrima simțindu-se vinovat față de Creator, la fel ca autorul cărții. Tematica vastă cuprinde sinteze din Biblie, patristică, dar și aspecte ale vieții trăite grav pentru credință și poate constitui o lectură înălțătoare pentru cel care aspiră la Cer. Simplitatea și claritatea exprimării se adresează omului de rînd și mai puțin celor școliți, amintindu-ne că și domnul Iisus Hristos de multe ori i-a înfruntat pe cărturari pentru că aceștia mimerază credința și derutează mulțimile. Dacă autorul este convins că nimic nu se poate fără Dumnezeu, prin poeziile «Încă nu e prea tîrziu» și «Iisus așteaptă pe țărm», îndeamnă omul să vină la credință, ba chiar mai mult, în poezia «Primește-ne în sfera Ta» conchide că fără credință chiar viitorul Planetei este în pericol: «Epavă a omenirii ce navighezi spre haos/ cu cîrma înțepenită spre noaptea de catran/ mereu ești în derivă, plutești fără repaos/ și-n umbra nopții tale, la pîndă stă Satan». O poezie densă, cu multe întrebări, dar și cu răspunsul că numai prin credință, chiar și în suferință, ajungem la biruință. Fie ca făcătorul acestor versuri, prin ajutorul Celui Sfînt, să ne fericească și cu alte poezii, iar cititorul să ia aminte la ultima strofă din poezia «Compensație»: «Cei flămînzi și săraci și cei izgoniți/ de marea bogăție și răutate a celor răi/ dacă au crezut în Domnul, în Rai vor fi primiți/ și-i va trata Divinul ca pe copiii săi»”.
Așadar, o carte de stihuri ce nu trebuie să lipsească din bibliotecile bunilor creștini, dar și o promisiune pentru alte întîlniri pe calea lecturii cu autorul ei. (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns