Hiperbolizarea riscurilor
* Franța: vot emoțional, carențe educaționale și confuzii mentale *Analfabetismul politic (relativ) al electoratului nu ține seama de excelența clasei politice * Raționalismul cartezian a fost înfrînt de postmodernii emoționali, în variantă extremistă * Paradoxul democrației: acesta este singurul sistem care poate opta liber pentru dictatură
Referendumul francez a dat verdictul „NU” Constituției europene! Recenta „poznă a la francaisse” era deja prognozată prin intermediul sondajelor de opinie profesioniste. Așadar, nici un element de surpriză nu putea fi!…Mirarea, însă, nu este că aceste sondaje s-au confirmat, ci că se continuă (nepermis) interpretările specifice perioadei de dinaintea alegerilor și în perioada de după. Este de notat, în primul rînd, că această preluare necritică a interpretărilor antefactum prelungite și preluate talequale postfactum descoperă un joc politic fatalmente cu iz ciudat. Concret, riscurile respingerii, prin referendum, a unui (simplu!?) document au fost vizibil exagerate și colorate în negru din dorința firească de a atinge un obiectiv (scop) propus cu resurse (mijloace) cît mai puține. Obiectivul poate fi atins, însă, și pe ocolite… Presa din țările cu voci auzibile a căzut în plasa jocului politicianist (chestiunea cu exagerarea consecințelor unui vot negativ) continuînd să întrețină un bocet nefiresc. Totodată, clasa politică franceză – direct vizată de votul negativ – se descarcă (excesiv) pe francezul dispus să ia în serios puterea (inclusiv aceea de a se răzbuna, pereat mundus); putere pe care i-o conferă votul.
Uniunea Europeană a mai înregistrat voturi sau mesaje negative, pornind de la nedorința unor țări de a adera la UE (perfidul Albion s-a lăsat cam mult rugat să accepte integrarea, după care a înregistrat cîteva refuzuri consecutive cînd a dorit să devină parte a întregului și să nu rămînă un outsider, fie el și prieten cu unchiul Sam), sau de la refuzul unora de a accepta moneda unică europeană… Iar viitoare refuzuri vor mai fi! Parcă prea mergeau lin proiectele de făurire a Europei Mari pe cale consensuală, fără reproșuri și fără supărări.
Așadar, exagerările de dinaintea votului erau firești. Au fos, însă, hiperbolizate riscurile pentru aderarea României (inexistente, sau la fel de mari, sau la fel de mici și în cazul în care francezii ar fi spus, majoritar, DA). Riscul de a incita și alte țări să se pronunțe negativ asupra proiectului de Constituție europeană apare, de asemenea, exagerat: este chiar foarte posibil ca eurooptimiștii să se mobilizeze suplimentar și să răstoarne avantajele fragile ale europesimiștilor din Olanda și Marea Britanie. Cred că se ignoră cu lejeritate excesivă condițiile politice interne ale țărilor votante: uneori este suficient să ai la vîrf o figură tristă, un ins greu credibil sau un partid uzat de vreme pentru ca votul colectiv să aibă o conotație emoțională suplimentară. Ironia soartei face că acest vot (eminamente emoțional, cred eu) s-a produs în patria lui Cartesius, a raționalității carteziene moderne, oferind noi șanse de afirmare a cugetului postmodern, mai larg, mai greu de definit și folosit, dar în evidentă ascensiune.
Pornind de la ideea votului emoțional aș vrea să previn cititorul cuminte și dispus să dea crezare analiștilor politici, editorialiștilor neinspirați sau cîrtitorilor de profesie, așadar vreau să atrag atenția asupra faptului că este neîntemeiată mirarea referitoare la nivelul de excelență pe care îl are, indubitabil, clasa politică franceză, excelență chipurile infirmată de votul contra propunerii politice oficiale. Îmi permit să atrag atenția că poți să ai o clasă politică super, autoare de noi instituții sau inovații administrative, dar dacă electoratul este suficient de detașat și dezinteresat de clasa conducătoare, atunci nu mai avem de ce să ne mirăm de clivajul dintre conducători și conduși. Mai pe scurt, electoratul francez este unul care excelează la capitolul analfabetism politic, la incapacitatea de a percepe trendurile politice majore cu impact tardiv, dar dur. Impunerea voinței politice de către forțele extremiste ale Franței (de stînga și de dreapta) demolează și mitul că Franța ar fi un pol al democrației mondiale. Practic, Franța este foarte aproape de a pune în operă paradoxul democrației, respectiv propria sa negare, prin vot deliberat(iv). S-a întîmplat și în Germania secolului trecut, cînd Hitler a fost ales în mod democratic și emoțional de masele largi populare!… Să fie, oare, întîmplătoare propunerea lui Le Penn ca Chirac să-și ofere, de îndată, demisia?
Singura concluzie ce se poate deduce din recenta întîmplare a electoratului francez este că o investiție masivă în educarea electoratului (desigur, nu în sensul propagandei năucitoare) este preferabilă investiției în structuri politice superdotate și superavizate, dar orbite de propriile idealuri.
Catinca Piper
iectivul poate fi atins, însă, și pe ocolite… Presa din țările cu voci a
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.