Ceferiștii par a fi total nehotărîți în ceea ce privește momentul declanșării grevei generale. După ce au renunțat la protestul programat pentru zilele de 12, 13 și 14 mai, conducerea sindicatului „mișcare-comercial” a anunțat că greva generală va fi declanșată pe 8 iunie. O decizie care a stat în picioare doar cîteva zile, pentru că, ieri, același sindicat a comunicat că salariații din domeniu vor înceta lucrul pe 6 iunie, adică cu 48 de ore mai devreme. „Am tot sperat că în aceste zile conducerea companiei va face vreun gest care să ne dea de înțeles că ar fi dispuși să discute pe marginea solicitărilor noastre, dar, din păcate, nu a fost nimic în acest sens. Drept urmare, am decis, împreună cu sindicatele «Usifer» și «Drum de fier», să declanșăm greva generală pe 6 iunie”, ne-a declarat Mihai Apetrei, liderul filialei locale a sindicatului „mișcare-comercial”.
Interesant este, însă, faptul că, pînă acum, doar cele trei sindicate au fost de acord cu varianta începerii protestului general în prima zi a săptămînii viitoare. Sindicatul de pe ramura vagoane și cel al mecanicilor de locomotivă de la călători nu au comunicat nimic, în timp ce sindicatul „Elcatel” și mecanicii de locomotivă de la marfă vor lua o hotărîre finală diseară. Amintim că principalele revendicări ale ceferiștilor se referă la creșteri salariale, acordarea tichetelor de masă și îmbunătățirea condițiilor de muncă. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.