Dan POPA
„Adame, a venit vremea să te-nsori; alege-ți o soție!”, i-ar fi zis (se glumește) Dumnezeu lui Adam, aducînd-o în fața primului bărbat pe Eva. Putem presupune ce a ales Adam, deoarece Eva era singura candidată. „Acestea au fost primele alegeri libere din istoria omenirii!”, adugă povestitorul glumei, încheind-o apoteotic, în hohotele de rîs ale ascultătorilor.
Și astfel Domnul Dumnezeu e cel care ar fi deschis, iarăși se glumește, calea către alegerile „libere” și democrația „adevărată”.
În urmarea cu credință neabătută a acestui dumnezeiesc exemplu s-au afirmat mulți, pe terenurile politicii și alegerilor. Printre ei, Ceaușescu e un exemplu de om ce nu a lăsat, practic, nici un contracandidat valabil, astfel că încercările de schimbare prin „revoluție de catifea” a regimului acestuia s-au lovit de imposibilitatea găsirii unui om capabil să-i ia locul. Și n-ar fi singura metodă.
Astăzi, însă, vom explica unul dintre cele mai perfide mecanisme ale alegerilor „democratice” care, culmea, este folosit din plin și în țări cu stagiii vechi în ale democrației. Este vorba de alegerea cu electori, acea alegere în care președintele, șeful, directorul nu este ales de masa alegătorilor, ci de reprezentanții acestora, într-o adunare electivă (numiți uneori electori, senatori ș.a.m.d.). Metoda asigură, cu preparative bine făcute, alegeri în care minoritatea pusă pe aranjamente cîștigă avînd mai puțin de jumătate din numărul voturilor. Și o face, minune mare, prin „alegeri libere”, „democratice”, cu cabine de vot închise și cu ștampile și voturi corect numărate.
V-am făcut curioși? Să începem prin a explica mecanismul: la suprafață sînt regulile de vot, de o simplitate stupefiantă: membrii colectivelor de alegători aleg electorii (un fel de senatori), adică reprezentanții lor într-o adunare electivă (care se poate numi oricum). În a doua etapă acești electori, senatori sau cum s-or fi numind ei, aleg președintele senatului, instituției sau țării.
Pare perfect democratic, nu-i așa? În realitate, e înșelător. Și vom dezvălui, astăzi, cum poate șeful unei instituții să obțină alegerea sau realegerea cu mai puțin de 50 % la sută din voturi! Procentul poate fi chiar mai mic, pînă la 10 %, în cazul colectivelor mari sau națiunilor.
Să zicem, de exemplu, că în instituție sînt 15 salariați, grupați în trei colective, iar susținerea de care se „bucură” fostul șef sau noul candidat corupt e de doar 6 persoane din 15, adică mai puțin de jumătate (40 % în acest exemplu). Prima manevră de culise, care se face cu ceva timp înaintea alegerilor și care este piesa cheie a înșelătoriei, este distribuirea prin diverse metode a personalului opozant în secții compacte, de preferat una sau mai multe, dar nu mai mult de jumatate din numărul total al secțiilor. În exemplul nostru, se va forma o secție cuprinzînd 5 opozanți din cei 9 existenți. Au rămas 6 susținători și 4 opozanți. Aceștia vor fi repartizați astfel încît să formeze două secții de cîte 5 votanți, în fiecare fiind cîte 3 susținători și 2 opozanți. Acum votarea poate începe: secțiile își vor alege democratic electorii. Secția compactă de opozanți va trimite un opozant, iar cele două (sînt două, adică mai mult de jumătate) secții în care susținătorii au fost puși în așa fel încît să formeze o majoritate, vor trimite doi electori susținători ai vrăjitorului sau vrăjitoarei din umbră. În final, în adunarea electivă, senat sau cum se va numi ea, cei trei electori sînt poftiți pe la cabinele de vot, li se dau buletine și ștampile și se consemnează democratic rezultatul: 2 voturi de la susținători și numai un vot contra, de la opoziție. Spectacolul electoral se va desfățura cu toată pompa, cu cabine închise, urne sigilate, observatori care garantează corectitudinea, paza urnei și așa mai departe. Cîștigă, evident, reprezentantul minorității care a făcut aranjamentul, deși în cazul nostru el e sprijinit de doar 6/9 din cei cu drept de vot, adică de 40 % din alegători.
În acest mod pseudo-democratic corupția și aranjamentele se propagă mai departe, iar minoritatea coruptă și pusă pe aranjamente conduce democratic o majoritate dezorganizată.
Reținem, de aici, prima lecție de democrație. Unu: alegerile în trepte sînt de facto nedemocratice, oricît de bine izolate ar fi cabinele de vot și va trebui militat pentru înlăturarea lor și votarea prin vot direct a persoanelor alese nominal; doi: condiția necesară pe care trebuie să o îndeplinească majoritatea oprimată, dar dezorganizată, pentru a-și cere drepturile este organizarea. Nu se poate face opoziție dezorganizată în fața unui grup organizat; trei: trocul cu voturi, chiar și în forma „eu dau un vot de la mine, tu dai unul de la tine din altă parte” (ceea ce pare echitabil) poate modifica tabloul rezultatelor. Cine face aceasta este corupt, trădător și probabil nu va ezita să-și înșele însoțitorii, așa cum a înșelat și sistemul de vot. Voturile, să fim bine înțeleși, nu sînt obiect de troc.
Cei care nu vor învăța aceste trei legi dau viitorul lor și al altora pe mîinile cui nu trebuie și vor plăti, atît ei, cît și cei mai mici, ce vin după ei. Și vor suporta consecințele. Poate nu vă dați seama, dar le suferim de aproape zece ani, iar astăzi un român din patru trăiește sub nivelul de sărăcie. Băgați seama cum și pe cine votați!
Lasă un răspuns