Căldura face, în continuare, victime. Două persoane au ajuns ieri dimineață de la biserică pe patul de spital. O tînără și un bărbat mai în vîrstă au fost aduși la Spitalul Județean de Urgență după ce li s-a făcut rău în timpul slujbei de duminică dimineață. Incidentul s-a petrecut la Biserica „Sfîntul Dumitru” din Narcisa. Din cauza căldurii, a mirosului de la lumînări și pentru că nu au mîncat dimineața, celor doi băcăuani li s-a făcut rău și au căzut în mijlocul mulțimii. Ei au fost scoși de ceilalți credincioși pe brațe și duși la Salvare. Cei doi au fost consultați de medici, dar nu s-a impus internarea. în cursul dimineții de ieri, la spital s-au prezentat 20 de persoane numai pînă la ora zece dimineața, iar cinci dintre ele au necesitat internare. Majoritatea celor care au ajuns la Urgențe au suferit din cauza caniculei, pe fondul unor afecțiuni cardiace mai vechi și hipertensiune arterială. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.