Vremea frumoasă a adus în prim-plan moda rolelor. De o săptămînă s-a deschis sezonul la role și în Parcul Cancicov, de unde adolescenții, dar nu numai, pot închiria „rotilele mergătoare”. „Am vrut să am o afacere în divertisment. Nu este prima oară cînd am o așa inițiativă. Pe lîngă role, în ceilalți ani, am avut și scutere. Nu este o afacere prin care să te îmbogățești imediat, dar dacă te ocupi de ea, la final, rămîi cu ceva și îți poți asigura familie un trai decent”, ne-a declarat Adrian Alexa, administratorul societății de închiriat role „Floradi Com SRL” Bacău. Centrul de închiriat este situat de data aceasta la fîntîna arteziană „Trei femei” din Parcul Central. Patronul a adus și o căsuță în care să își țină cele 20 de role noi, scoase la bătaie pentru distracția clienților. Aici se găsesc patine cu rotile pentru aproape toate dimensiunile de picior, de la 37 și pînă la 44. O oră de plimbat prin parc costă 25.000 de lei și nu primești rolele pînă nu semnezi un contract de prestări servicii prin care sînt fixate drepturile și obligațiile clientului, dar și ale celui care închiriază. în cazul în care strică patinele, chiriașul va fi obligat să suporte cheltuielile de reparații și chiria pînă cînd rolele devin din nou funcționale. „Inițial am vrut să stabilesc o taxă de 30.000 de lei ora, dar apoi, m-am gîndit că atunci cînd vine un cuplu de tineri îndrăgostiți, parcă e mai frumos să ceri o sumă rotundă de 50.000 de lei”, ne-a mai spus zîmbind administratorul. Tot aici, părinții își pot plimba prichindeii cu mașinuțe pe bază de baterii. Distracția pentru cei mici este mai scumpă, de 10.000 de lei pentru cinci minute. Și asta pentru că acumulatorii mașinuțelor se termină destul de repede. „Am avut la început o serie de reticiențe din partea Primăriei pentru că mulți oameni s-au plîns din cauza rolerilor. Dar cei care merg în viteză și accidentează oaemni nu își iau role de aici, ci vin în parc cu propriul lor echipament. Pînă la urmă am deschis afacerea pentru tinerii între 14 și 17 ani care nu au un loc de distracție și agrement”, a precizat Adrian Alexa.
La role, cu mic, cu mare
Mersul pe role nu este numai o pasiune pentru adolescenți, pentru că vei avea surpriza ca pe patine să găsești chiar oameni adulți. Majoritatea celor care închiriază role în parc fac acest lucru pentru mișcare în aer liber, dar și pentru distracție. însă ca novice, după o oră de alergat, vei avea senzația că îți sare tibia de durere. Apoi urmează febra musculară, dar microbul te prinde și nu te mai lasă. Au fost cazuri în care au venit să închirieze role tineri cu mîna în ghips, victime ale unor accidente la role. O altă categorie de roleri o reprezintă domnișoarele. Vara se etalează siluetele în ținute cît mai provocatoare, și cum mersul pe role consumă calorii bune, tinerele domnișoare au dat și ele iama printre patinele care le slăbesc. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.