Conducere nouă la Casa de Asigurări de Sănătate

Administrator

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) și-a schimbat conducerea. De ieri, fotoliul de președinte director general este ocupat de medicul Maria Tioc. Funcția a rămas liberă prin demisia Oanei Chelaru, anunțată săptămîna trecută. Maria Tioc a fost numită în noua funcție ca interimar, pînă cînd se va organiza concursul. De altfel, medicul Maria Tioc este unul din principalii candidați pentru șefia CJAS Bacău. Ea a lucrat în interiorul instituției și a deținut pînă la numire funcția de șef al Serviciului de Acreditare, Contractare, Decontare, Statistică și Medicină Primară. Numirea s-a făcut în prezenta prefectului Gabriel Berca, subprefectului Constantin Avram și a șefilor de servicii de la Casa de Asigurări de Sănătate. „Numirea doctoriței tioc a fost făcută pe criterii politice, dar și de competență. avem referințe foarte bune de la medicii din județ. O așteaptă o perioadă foate grea, dar sperăm că printr-o muncă de echipă va reuși să pună lucrurile la punct în sănătate”, a spus prefectul Gabriel Berca. Noul șef de la CJAS Bacău a mulțumit predecesoarei ei Oana Chelaru pentru munca depusă și pentru colaborare. „Oricine ocupă acest post trebuie să plece la drum cu ideea că această instituție trebuie să funcționeze în slujba asiguratului, dar și a celor care oferă actul medical. Asiguratul plătește și are nevoie de un serviciu medical de calitate. doresc să pun la punct o echipă și să ne putem spune lucrurilor pe nume la bine și la greu”, a spus noul președinte director general de la CJAS Bacău. Ea a mai susținut că va pleca la drum cu echipa existentă în instituție și că nu se pune problema unor schimbări în ceea ce-i privește pe ceilalți directori ai instituției. După numire, participanții au început să dezbată situația critică din sistemul sanitar. Angajații s-au plîns de criza de personal din unitate și au propus să se suțină trecerea instituției în subordinea autorităților locale, dar cu condiția ca banii adunați din sănătate să se întoarcă la sănătate. Ei au mai spus că sîntem pe locul cinci în țară la colectarea banilor din sănătate, dar abia pe locul 33 la întoarcerea banilor în județ pentru asigurați. Pe tapet a fost adusă mai ales criza medicamentelor. Prefectul a propus ca toți factorii responsabili din sănătate să se întrunească la Prefectură în cel mai scurt timp și să se găsească soluții. „Trebuie să ne bate pentru fonduri mai mari la rectificarea de buget”, a mai spus Gabriel Berca.
Concursul pentru postul de președinte director general la CJAS Bacău va fi organizat cel mai probabil peste o lună.

Scaunul directorului spitalului Județean se clatină

Tot la numirea noului președinte director general la CJAS Bacău, prefectul Gabriel Berca a lăsat să se înțeleagă că vrea schimbare și la conducerea Spitalului Județean de Urgențe. Cu alte cuvinte, scaunul medicului Leonard Roșu, director general în unitatea medicală cea mai importantă din județ se clatină. „Avem conducere nouă în sistemul sanitar băcăuan. Avem directori noi la Direcția de Sănătate Publică, la Casa de Asigurări de Sănătate, dar avem conducere veche la Spitalul Județean de Urgență. Vom vedea și acolo ce se va întîmpla, dar vom lăsa specialiștii să se pronunțe”, a precizat Gabriel Berca. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.