Ultima avertizare meteo, care prevedea ploi torențiale, a generat o stare de alertă maximă. în dimineața zilei de ieri, la Prefectura Bacău a avut loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bacău în vederea stabilirii măsurilor pentru surmontarea efectelor unor eventuale inundații. Ioan Maftei, directorul de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Bacău, a spus că, de data aceasta, există serioase îngrijorări în fața fenomenelor meteo preconizate. „Sîntem amenințați de nori cu o grosime de șase kilometri care se deplasează cu o viteză foarte mică. Asta înseamnă că, la o cantitate de peste 20 de litri de precipitații care cad pe aceeași suprafață, pot apărea probleme”, spunea, ieri, Maftei. Tudorița Lungu, directorul Direcției Apelor „Siret”, a ținut să menționeze la ședința CJSU că, în astfel de situații, primarii sînt cei care ar trebui să evalueze și să intervină din timp. „Pot face asta, dar ei așteaptă pe cineva să vină să le rezolve problemele”, a punctat Lungu. Maftei a ținut să precizeze că primăriile ar trebui să se îngrijească din timp să execute lucrări de decolmatare a șanțurilor, podețelor, rigolelor și de eliminare a obstacolelor de pe cursurile de apă. „Primarii au fost avertizați că de data aceasta nu este o glumă. Le-am sugerat să ia toate măsurile pentru avertizarea populației și să intervină în cazul în care vor avea loc fenomene meteorologice periculoase”, a spus Ioan Maftei, directorul Sistemului pentru Găspodărirea Apelor (SGA) Bacău. El a menționat că toate primăriile ar trebui să își stabilească un stoc de materiale și mijloace de intervenție pentru apărare la care să recurgă în momentele critice. în același timp, el a ținut să remarce că este foarte greu, în lipsa banilor, ca primăriile să își asigure un stoc de apărare, oricît de sumar ar fi el.
Ruga la Dumnezeu și fuga, cele mai sfinte soluții în caz de potop
Primăria din Agăș era, ieri, în alertă maximă. Toma Marian Spoială, primarul din Agăș, spune că în fața unor eventuale calamități primăria este neputincioasă. Singurele materiale pentru situații de urgență pe care le are instituția la dispoziție sînt doar cîteva perechi de cizme, care au fost împărțite la oameni. în rest, lopețile din gospodăriile oamenilor sînt singurele ustensile cu care lumea ar putea înfrunta puhoaiele. „Nu avem nici un fel de materiale pentru situații de urgență pentru că nu avem bani. Cine mi-ar da mie un excavator, cînd noi nu am plătit decît motorina pentru intervențiile de anul trecut? La primărie la noi curg facturile și datorăm de acum un an 14 miliarde de lei. Comitetul de urgență a pregătit populația. Care este în pericol mare trebuie să fie pregătit să fugă”, a arătat Spoială. La fel de alertat era și Ștefan Potoroacă, primarul din Asău. „La ce se anunță nu putem face nimic. Am luat legătura cu agenții care au utilaje în dotare, pentru că excavatorul și tractorul pe care le are primăria nu ar face față unor fenomene de amploare”, a arătat Potoroacă. Primarul din Asău a mai spus că unul dintre punctele cele mai expuse viiturilor sînt supratraversarea podului CFR, din Ciobănuș, unde albia s-a ridicat la nivelul drumului. Potrivit lui Potoroacă, sătenii din Asău au fost informați despre pericolul care pîndește județul prin xerocopii care au fost răspîndite la cele mai importante magazine din comună. Meteorologii avertizează că riscul producerii de inundații se menține pînă miercuri în jurul prînzului. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.