Lumea românească

Negustori de vorbe și imprecații

Vasile PRUTEANU

Credeam, pînă mai dăunăzi, că PSD-ul are în structurile sale și cîțiva politicieni de anvergură europeană. Măcar Mircea Geoană părea altfel croit decît dinozaurii comunismului, travestiți în democrați. M-am înșelat! Ca toți cozmîncii, hrebenciucii, sechelarii, mischiii, oprișanii, ca toți baronii avansați în averi în epoca Ion Iliescu, Geoană – ca și Năstase – se arată ca niște emanați bolșevici, cu o retorică specific sovietică, camuflînd stîngaci una dintre vanitățile cele mai prozaice: dorința delirantă de a sta sau reveni la putere, cu prețul manipulării și înșelării bunei-credințe a tuturor cetățenilor țării. Nu-mi pot altfel explica insistența cu care Mircea Geoană și Adrian Năstase vorbesc de sărăcirea populației. Tupeu, sau nerușinare? Sărăcia nu a fost „fondată” doar în ultimele șase -șapte luni. Regimului Iliescu – Văcăroiu – Năstase i-au trebuit ani buni pentru a pune țara pe butuci, pentru a generaliza jaful și raptul oricărei bogății a țării, pentru a scoate din tenebrele întunecate ale criptocomunismului figuri ca Dan Ion Popescu, Miron Mitrea, Antonie Iorgovan, Rodica Stănoiu, Ion Predescu, Petre Ninosu, Ion Solcanu, Dan Nica și numeroși alții. Adevărați rinoceri roșii, gata să-i străpungă cu cornul minciunii și batjocurii pe toți adversarii politici. Dincolo de minore dexterități demagogice, de cîteva abilități de duzină, n-am întîlnit nimic la acești oameni în toată cariera lor politică. A te baza, în continuare, pe asemenea personaje reziduale este o formă rudimentară de joc politic, căci de înălțime spirituală și profesionalism nici nu poate fi vorba.
Ascultînd retorica din ultimele zile a lui Mircea Geoană și Adrian Năstase am sentimentul că (neacceptînd alegerile anticipate) stau răzeșește în Opoziție, triști dar inflexibili, plouați și bătuți de vînturi, dar dîrji în sărăcia, în nevoile și neamul lor. Surprinși de o demisie de care ei n-ar fi fost capabili niciodată, dezorientați, s-au întors la vechile și verificatele sloganuri: „Puterea ne-a sărăcit”, „pensiile și indexările au stagnat”, „medicamentele nu există”, „inundațiile ne-au acoperit și incompetenții guvernării se duc la Mare” etc. Mă întreb, adesea, cui se adresează o asemenea retorică? Unor înapoiați mintal, unor oameni incapabili să gîndească? Probabil mai consideră că o mare parte a populației este mult prea săracă cu duhul și e bine s-o șfichiuiești cu minciuna. Că poate te crede. Și e și majoritară.
„Clima e fatală, vechea nomenclatură pesedistă e fatală, n-avem ce-i face oiță bîrsană, asta-i situația – iată doctrina testamentară a păstorului autohton, sfîrșitul care nu se mai sfîrșește al Mioriței…” (A. Pleșu). Oriîncotro te întorci dai de o fatalitate. Fatală este și revenirea și resuscitarea lui Ion Iliescu în vederea anticipatelor. Este omul care ar atrage voturile țărănimii „ignorante”, cum cred ideologii Mircea Geoană și Victor Ponta. Să fi uitat, oare, cineva imaginile terifiante ale mineriadelor? Au trecut 15 ani. Rănile nu s-au închis niciodată. Amintirea coșmarului nu s-a șters. Uciderile, schingiuirile, teroarea instaurată de haitele de mineri, zîmbetul de fiară cinică al lui Ion Iliescu mulțumindu-le pentru „înalta conștiință civică” bestiilor dezlănțuite sînt imaginile care ne urmăresc ca un coșmar. Cele care au însoțit numele României în lume, ca o pecete însîngerată. Cu el vrea PSD să cîștige alegerile? Cu acest păpușar al acelor teribile zile? Tare mă tem că trecutul se răzbună, căci nimic din ceea ce este clădit pe ucidere și minciună nu durează. Ion Iliescu a pierdut totul: aura de părinte salvator al neamului, de lider infailibil, de făcător de revoluții și reforme și, mai ales, PUTEREA. Singurul lucru de care i-a păsat vreodată. Au pierdut-o și ciracii lui. Speriați, aceștia apelează la bătrînul bolșevic, prin a cărui experiență vor să cîștige alegerile în lipsa acelei legi a lustrației, care ar fi golit Parlamentul, guvernele succesive, Justiția, instituțiile statului, băncile și societățile comerciale de dinozaurii moșteniți de la comuniști. Oricum, lumea ar fi fost mai bogată fără ei.
Prin vocile autorizate ale PSD, prin repetatele intervenții televizate am înțeles că această formațiune politică este orice altceva decît un partid cu solide proiecte sociale. Este mai degrabă o schemă robustă, pletorică, dar o schemă: adică expresia previzibilă a unei unice motivații – setea de a fi pe scenă, la putere, de a trăi de pe poziții de forță. Ca să cîștige puterea, adună într-un conglomerat diform toate stafiile trecutului, toți strigoii reminiscenți ai barbarei noastre tranziții, toți negustorii de vorbe și imprecații. Să ne ferească Dumnezeu de revenirea lor în fruntea țării! S-ar redeschide un nou ciclu malefic al baroniadelor. Ar fi o cădere pe care n-am merita-o, dar ne-ar aparține în întregime. ii a țării, pentru a scoate din tenebrele întunecate ale criptocomunismului figuri ca Dan Ion Popescu, Miron Mitrea, An

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!