Ziua de ieri, de tîrg la Moinești, n-a fost deloc plăcută pentru comercianții din piețele agroalimentare ale orașului. Rarii cumpărători se mulțumeau să cumpere puțin sau să comenteze prețurile afișate. E drept că și ploaia a fost un impediment, mai ales în micropiața din cartierul Lucăcești. Aici, cele cîteva tarabe nu aveau copertine care să-i protejeze pe vînzători și cumpărători.
însă cel mai tare au alungat cumpărătorii prețurile. Kilogramul de cartofi era, în mai toate cazurile, de 10.000 de lei. Cei vînduți cu 8.000 nu depășeau dimensiunea oului de porumbel. Pentru un kilogram de roșii, prețul se rotea în jurul a 20.000, iar cel de castraveți nu scădea sub 15.000 de lei, deși majoritatea păreau veștejiți. Oarece căutare avea varza, 10.000 de lei kilogramul, în schimb prea puțini se încumetau să dea pe aceeași cantitate de ardei grași 40.000, sau chiar mai mult. Au apărut și vinetele, cu 50.000 de lei pe kilogram. Pofta de fasole verde se putea stinge cu achitarea sumei de 25.000 de lei, pentru un kilogram.
Cine dorea să prepare o dulceață de vișine era nevoit să scoată din buzunar cel puțin 30.000 de lei pentru un kilogram de fructe. La raionul de lactate, un boț de brînză de vaci sărea spre 30.000 de lei, iar cel mai ieftin caș de vacă nu era mai scăzut de 70.000 de lei kilogramul. Dacă dădeai 10-15.000 de lei în plus, puteai să te alegi cu aceeași cantitate, dar de caș de oaie. Prețul litrului de lapte a rămas constant de cîteva luni, de 30.000 de lei, în cazul mai fericit, adică dimineața, apoi sare la 35.000 de lei. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.