Crucea Roșie a dus ajutoare pe Valea Muntelui

Administrator

Voluntarii de la filiala din Bacău a Crucii Roșii s-au deplasat marți cu ajutoare pe Valea Muntelui. „Am dus 100 de pîini, 50 de bidoane cu apă plată de cinci litri, 150 de conserve și 200 de cutii de brînză topită, toate din rezerva de la Crucea Roșie. Am încercat să ajungem la oamenii din satul Preluci, dar la 800 de metri distanță de ei nu am mai putut înainta”, ne-a declarat Dan Babliuc, director la Crucea Roșie Bacău. Ajutoarele au fost lăsate la școala din Goioasa și vor fi gestionate de autoritățile locale. Valoarea ajutoarelor se ridică la 15 milioane de lei. „Zilele următoare vom merge cu alte ajutoare alimentare, apă, haine, încălțăminte și saltele. Mai trebuie să cumpărăm alimente pentru că rezerva noastră nu este suficientă față de numărul mare de sinistrați”, a precizat Dan Babliuc. Totodată, Crucea Roșie mai poate pune la dispoziția sinistraților 20 de corturi, în care încap cîte 20 de persoane. (Claudiu TĂNĂSESCU) de lei. „Zilele următoare vom me

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.