Peste 400 de elevi băcăuani care au trecut de examenul de absolvire și-au luat gîndurile de la școală și, după toate probabilitățile, vor îngroșa rîndurile șomerilor cu opt clase. Și asta pentru că la sesiunea de încriere la liceu au intrat în baza de date a Comisiei Județene de Admitere doar 5837 de candidați din Județul Bacău, deși numărul celor care au promovat testarea națională depășește 6200 de cazuri. „Acești elevi vor intra în prima etapă a repartizării computerizate. Cei mai mulți au optat pentru locurile de admitere în liceu, dar sînt și foarte multe cazuri în care elevii cu medii de cinci au optat, din start, pentru școlile de arte și meserii din județ”, ne-a declarat inspectorul Carmen Avrămescu, membru în Comisia Județeană de Admitere. Elevilor înscriși din județul Bacău li se adaugă alți 123 de elevi din județele învecinate. Toți acești candidați vor fi repartizați pe cele 5684 de locuri aprobate la nivelul județului Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.