Jurnalul unui outsider

Mașina de scris

Ioan NEACȘU

„Un cetățean din Dolhasca avea o mașină de scris… și nu i-a folosit la nimic!”. Acest banc, pe care legenda i-l atribuie lui Mihai Ursachi, dar pe care eu l-am auzit de la Emil Brumaru, îmi vine în minte ori de cîte ori văd oameni care se luptă pentru posturi, vor cît mai multe funcții, dar cînd ajung să le dețină constată că nu știu ce să facă, la ce-s bune funcțiile pe care le-au rîvnit atît de mult. Sînt în partidele noastre vînători de funcții care nu au nici un program, nu-și propun nimic, singurul lor scop este să fie „director”, sau „președinte”. Este mare păcat, deoarece în felul ăsta se blochează decizia, ori am mai spus că una dintre cele mai importante cauze ale nenorocirilor noastre o repezintă precaritatea actului decizional. Blocarea posturilor de decizie de către oameni ai vechiului regim (mă refer la cel de dinainte de ’89!), cum se întîmplă acum în Justiție, este nu doar imoral, este o crimă. La începutul guvernării CDR, un medic pedeserist s-a înscris peste noapte în PNȚCD pentru a rămîne în postul de conducere în care era. Aflu, acum, că o directoare de școală vrea să se înscrie în PNL, poate ajunge chiar în Inspectorat! Nu-i vorba de un program, nu-i vorba de cine știe ce proiecte care nu pot fi puse în operă decît din perspectiva cutărui partid, a cutărui guvern sau a cutărei doctrine! Nici vorbă de așa ceva; e vorba doar de un post care înseamnă bani mai mulți, călătorii în străinătate, eventual automobil la scară. Forma fără fond este idealul unui asemenea individ. El vrea „mașina de scris” nu ca să scrie cu ea, ci ca să creadă lumea că este mare scriitor!
Atunci cînd sînt mai mulți amatori de „mașini de scris” într-un partid, începe o bătălie absurdă pentru „funcții”, cum s-a întîmplat recent în PNL, la Bacău. Un partid serios, un partid care se revendică de la mari boieri,cum au fost cei din familia Brătianu, își cultivă niște ierarhii pe care le respectă. Boieria nu-i țigănie (mă gîndesc la penultimul cînt din „Țiganiada”!), alegerile interne ar trebui să fie consensuale. Un senior al partidului, ca domnul președinte Ion Chiriac, nu ar trebui să fie contestat de nimeni, cu atît mai mult de tineri veniți de cîteva luni în partid. Nu-l cunosc pe domnul primar, dar l-am votat și l-am simpatizat pentru că dorește în mod cinstit să redea Bacăul – băcăuanilor, să fie un adevărat părinte al orașului. O funcție de partid mai mult l-ar încurca. O funcție de partid ar trebui să aștepte să i se ofere drept mulțumire pentru ceea ce a făcut, dar asta peste cîțiva ani, sau chiar peste cîteva mandate. N-au intrat zilele în sac, tinerii care vor să se afirme în politică trebuie întîi să-și construiască o biografie pe măsură, nu să umble cu politicianisme ieftine. Printre altele, trebuie să învețe să fie boieri!
Întîmplarea de la PNL mi-a amintit de romanticul Partid al Alianței Civice, inițiat în 1991 și sucombat cîțiva ani mai tîrziu, pe bună dreptate. După Congresul de constituire din iunie, am avut prima întîlnire a Consiliului Național, în august. Eu, domnul Mănucu și alții susțineam că nu trebuie să primim în partid decît membri ai Alianței Civice. O colegă de la Hunedoara ne-a dat dreptate, povestind ce s-a întîmplat în organizația lor: A venit un inginer de la Combinat și i-a întrebat cîți sînt. „Patruzeci și cinci”, a răspuns ea. „Vreți să vă aduc din combinat încă șaptezeci de membri?”. Bucuroasă, colega noastră a acceptat. Inginerul a venit cu oamenii lui din Combinat, i-a înscris pe toți în partid, apoi le-a spus celor din conducerea Alianței Civice: „Ei, acum hai să facem alegeri!”. Cam așa au vrut să facă și noii veniți în PNL, doar că ei au greșit socoteala cu cîteva zeci de voturi.
Păi, așa se poartă un boier? partid decît membri ai Alianței Civice. O colegă de la Hunedoara ne-a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!