Cum debutul în noul sezon se va produce, pentru Wiily Bacău, pe 20 iulie cu un meci în Cupa României, antrenorul Florin Pavel a pus punct vacanței „pinguinilor” încă de luni, 11 iulie. După două zile de pregătire însă, aceasta a trebuit să renunțe la antrenamente din cauza potopului care a căzut asupra Bacăului. Inedita pauză a fotbaliștilor de la Willy nu a durat însă, decît o zi, pentru că, odată cu apariția soarelui, proaspătat divizionară C și-a reluat antrenamentele. Lotul cu care Willy ca aborda sezonul următor este cam același de anul trecut, primul hop pentru elevii lui Florin Pavel fiind meciul din Cupa României cu Rapid Grințieș. Echipa în cauză activează în divizia D a județului Neamț și a cîștigat finala etapei locale a Cupei României într-un meci cu Spicul Tămășeni. Partida în cauză a strînit însă, potrivit presei din județul vecin, un imens scandal, cei din Tămășeni depunînd un memoriu la Asociația Județeană de Fotbal Neamț în care au acuzat formația din Grințieș că ar fi cîștigat meciul prin metode mai puțin ortodoxe. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.