Istorii cu zîmbete

Iuțeala de mînă și nebăgarea de seamă!…

* Iosefini la Măgirești

A fost vreodată vreun circ, în turneu, în comuna Măgirești? Nu. în schimb, cel mai mare artist de circ român, Iosefini, a avut „norocul” să-și satisfacă stagiul militar aici. Cu „Foaie verde de arțar, Pleacă neica militar”, Iosefini este încorporat în anul 1940, „la jandarmi”. Face instrucția la Tg. Ocna și este „repartizat la postul din comuna Măgirești, din județul Bacău”. Este o comună mare, situată lîngă Moinești, care avea în componență patru sate: Prăjești, Stănești, Șesuri și Valea Arinilor”. Șeful de post e „o matahală apoplexică, lacom și sîngeros”. Povestește Iosefini:
– Tu ce-ai fost, mă, la viața ta, în civilie?, mă întreabă într-o zi.
– Am fost artist, dom’ șef, i-am răspuns eu.
– Minți, mă, ca un găinar ce ești. Dă o țigară! îmi ceru el imperativ.
– Imediat, am zis eu și i-am oferit o țigară aprinsă în aer.
Holbă la mine ochii cît cepele:
– De unde ai scos-o, mă, că din tabachere nu e!
– Din aer, dom’ șef, i-am răspuns eu cu o mutră nevinovată.
Dar Iosefini nu stă prea mult la Măgirești, fiind luat sub aripa ocrotitoare a căpitanului Coman din Bacău, acesta spunîndu-i:
– Te iau sub oblăduirea mea, zîmbi el. Ei, ce viață o să ducem împreună! Un șmecher ca tine… O să facem niște pocherașe de pomină și o să-i jumulim pe toți de bani. îndemînare ca a ta nu mi-a fost dat să mai văd…
Iată-l pe Iosefini în Bacău. „Am dus-o bine la Bacău, mărturisește el; ajunsesem furier al ajutorului de comandant. Toată ziua stăteam pe un scaun și număram muștele care bîzîiau prin birou. Seara, însă, îl ajutam pe căpitan să cîștige la pocher. Eram al patrulea în joc, căpitanul îmi strecurase un pumn de bancnote în buzunar și jocul a început la o miză ridicată. La miezul nopții căpitanul cîștigase cîteva zeci de mii, eu rămăsesem cu banii cu care pornisem jocul, iar păgubiții erau cei doi oaspeți, care nu încetau să se minuneze de norocul chior al gazdei lor și de neșansa care mă urmărea fără încetare pe mine. Cînd petrecerea s-a sfîrșit și ne-am ridicat să plecăm, i-am înapoiat căpitanului banii pe care mi-i avansase”.
Iosefini îi refuză. Căpitanul „mă privi lung și clătină din cap: – Mă, am mai văzut eu proști, dar ca tine nu mi-a fost dat să văd…!”
Iosefini va părăsi Bacăul cu amintiri plăcute, dar și cu gradul de sergent! (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!