Băcăuanii din cartierul CFR , de pe străzile Arcadie Șeptilici, Gheorghe Donici și Brîndușei au fost vizitați de o echipă care a evaluat dezastrul. Aceeași echipă a împărțit conserve și pîine celor care au avut mai mult de suferit.
în cartierul CFR, agitație mare. Veniseră oamenii primăriei pentru a centraliza dezastrul. O vorbă aruncată de unul dintre inspectori, cum că „vor fi reconstruite în totalitate casele lovite de ape” i-a făcut pe locuitori să iasă la garduri și să aștepte. Stăteau liniștiți pînă ajungea unul dintre inspectori la ei. în acel moment, parcă teleghidați, începeau să plîngă. Plîngeau în hohote și printre lacrimi îi ghidau pe inspectori printre mobila umflată și hainele care nu mai puteau fi folosite nici la ștersul pe jos. „Veniți la noi să vedeți că nu mai putem sta în casă. Cade pe noi. Să vedeți ce gaură e în podea. Stăm două familii aici, și mai avem și copii mici”, îi striga o bătrînă lui Constantin Scripăț, unul dintre inspectori.
Nu toți cei care au plîns au primit promisiunea că li se vor reconstrui casele. Doar cei care mai au doar un perete în picioare au fost trecuți pe listele reprezentanților primăriei.
Și totuși cei care nu mai au case nu au fost interesați de conservele și pîinile pe care le-au adus inspectorii cu ei. Pentru fiecare membru al unei familii, inspectorii trebuiau să ofere cîte o pîine și o conservă. Dar o mare parte dintre ei a preferat să cedeze alimentele vecinilor. Vecinii le dădeau altora și tot așa, încît s-a ajuns ca pe ultima stradă să fie distribuite cîte două sau chiar trei conserve și pîini de om. „Eu am văzut la televizor că alții o duceau mai rău. Ăia au stat pe acoperișuri și nu mai au unde să se întoarcă. Să le duceți lor pîinile și conservele, că noi tot mai avem bani de o pîine”, le-a spus inspectorilor Constantin Gherăuș, un sinistrat de pe strada Arcadie Șeptilici.
Cele mai mari probleme au fost pe strada Gheorghe Donici. Se pare că această stradă a fost cel mai puternic afectată de ape. Curțile, casele și beciurile oamenilor încă mai erau inudate. Ei au hotărît să nu mai aștepte intervențiile autorităților și s-au apucat să scoată singuri apa și să o arunce în stradă. Copii, bătrîni, femei, oricine avea putere de muncă avea în mînă o găleată sau un fund de butoi cu care încercau să împingă apa afară din curte. Ici-colo în cîte o grădină se mai vedeau corpurile animalelor care nu au putut fi salvate. „Nu mai putem, dar nici casele nu le lăsăm. Dacă nu ne facem noi în casă, nu ne face nimeni. Nu mai avem nimic. Nici animale, nici haine, nici mobilă”, plîngea o femeie în timp ce aduna din hainele ce pluteau în curte.
De ieri seară, sinistrații care au dorit au fost cazați în cîteva dintre căminele liceelor băcăuane. Acolo au găsit mîncare caldă și au fost vaccinați. Cei care au vrut să rămînă în case au primit și ei mîncare caldă. (Alexandru COVACI)vem nimic. Nici animale nici haine, nici mobilă „, plîngea
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.