Anul liturgic

„Unul și Același Fiu…”

* Din istoria Bisericii Universale: Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451)

Duminica a IV-a după Rusalii este dedicată cinstirii Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Acest sinod (conciliu) s-a ținut între 8 și 25 octombrie 451, în biserica Sfînta Eufimia din Calcedon (azi Kadi-Koy, Turcia), în fața Constantinopolului, pe malul asiatic al Bosforului. La 28 iulie 450 împăratul bizantin Teodosie II a murit în urma unui accident de călărie. Tronul Bizanțului a revenit, în lipsa unui moștenitor, sorei sale Pulheria (a doua „Sfînta Elena” a Bizanțului), care s-a căsătorit cu viteazul general Marcian (450 -457). Noua pereche imperială a hotărît convocarea unui nou Sinod ecumenic încă de la 17 mai 451. Numărul episcopilor participanți a variat între 520 și 630, cifră neatinsă de nici un alt Sinod ecumenic. Papa Leon cel Mare al Romei (440 – 461) a trimis la Sinod cinci delegați: trei episcopi și doi preoți. Un rol însemnat la Sinod l-a avut patriarhul Anatolie al Constantinopolului (449 – 459). După unii istorici, s-au ținut 15 ședințe. în ședința a V-a din 22 octombrie 451 Sinodalii au definit dogma unirii ipostatice a celor două firi, dumnezeiască și omenească, din Persoana teandrică a lui Iisus Hristos. E vorba de celebra definiție dogmatică de la Calcedon: „Urmînd Sfinților Părinți, noi învățăm și mărturisim cu toții pe Unul și același Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, desăvîrșit în Dumnezeire și desăvîrșit în umanitate, avînd suflet rațional și trup, deoființă cu Tatăl după Dumnezeire și deoființă cu noi, după umanitate, fiind întru toate asemenea nouă, în afară de păcat. Ca Dumnezeu, s-a născut mai înainte de toți vecii din Tatăl, după Dumnezeire, iar ca om s-a născut în zilele cele de pe urmă pentru noi și pentru mîntuirea noastră din Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu – Teotokos, Unul și același Hristos, Fiu, Domn, Unul – Născut, cunoscut în două firi, în chip neamestecat și neschimbat (gr. asinhitos și atreptos) și neîmpărțit și nedespărțit (adieretos și ahoristos), într-un singur ipostas, nu în două persoane…
Această hotărîre de credință (gr. oros) a fost proclamată la 25 octombrie 451, într-o ședință solemnă, de față fiind perechea imperială, care a fost aclamată ca „luminători ai credinței ortodoxe: „prin voi pacea domnește pretutindeni, Marcian, noul Constantin și Pulheria, noua Elena”.
Sinodul a combătut, așadar, erezia lui Entihie care susținea că firea omenească luată de Mîntuitorul la întrupare în sînul Fecioarei a fost absorbită de firea dumnezeiască, încît a dispărut complet. în Persoana lui Hristos s-ar afla, deci, o singură fire. Erezia s-a numit monofizism sau eutihianism.
Dogma despre unirea personală sau ipostatică a celor două firi, divină și umană, în persoana Dumnezeu-Omului Hristos are o mare însemnătate pentru întreaga operă răscumpărătoare a lui Dumnezeu. Numai fiind Dumnezeu adevărat Iisus Hristos putea să realizeze mîntuirea oamenilor și numai fiind om adevărat, reprezentînd întreaga omenire, putea El să aducă jertfa pe Cruce de bunăvoie, în perspectiva mîntuirii tuturor oamenilor.
Eutihie pusese în primejdie întreaga dogmă a Răscumpărării omului. Părinții Sinodului au rămas la învățătura Sfintei Scripturi, care afirmă că Domnul nostru Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevărat și om adevărat. „Și Cuvîntul trup s-a făcut”, spune Sfîntul Evanghelist Ioan (cap.1, 14), iar Sfîntul Apostol Pavel afirmă: „Căci (Hristos) trebuia să fie întru toate asemenea fraților săi”. (Eur. 2, 17).
Părintele profesor Dumitru Stăniloae a afirmat, pe drept cuvînt, că „definiția aceasta a fost opera Duhului Sfînt. El a lucrat prin frămîntarea dramatică a sinodului de a menține pe muchia de cuțit între cele două prăpăstii unilateral-raționaliste și eretice, unind în chip paradoxal contrariile” (rev.”Ortodoxia” nr.1, 1951, p. 439).
Prin Sfînta âmpărtășanie ne unim, avînd credința unirii ipostatice, cu însuși Dumnezeu cel întrupat, răstignit, înviat și înălțat la ceruri: „Oricît de sfînt era Iisus/ Și cît de lămurit prin lut/ Vedeai pe Cel venit de sus/ Și-ai Săi nu L-au cunoscut./ A trebuit ca trupul Său/ De mucenic să-l bată-n cuie/ Ca să se-arate Dumnezeu/ Și ca la ceruri să se suie” (Nicolae Iorga, Nu L-au cunoscut). (pr.prof. dr. Constantin LEONTE)murit în urma unui acciden

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!