Biletele de odihnă și tratament subvenționate pentru vîrsta a treia și distribuite de Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău se cumpără în această perioadă precum pîinea caldă. „Oferta Casei Naționale pentru luna august este acoperită în procent maxim în numeroase stațiuni, precum Felix, Herculane, Vatra-Dornei, Covasna, Olănești, Slănic-Moldova, dar mai ales pe litoral, la Eforie-Nord, Techirghiol, Mangalia și Saturn”, a declarat directorul adjunct al instituției Marina Arva. Potrivit spuselor sale, pentru zona noastră au fost alocate, pe august, 865 de bilete în două serii, cu plecarea pe 10 și 28 ale lunii, plus 150 de locuri în unități hoteliere ale Ministerului Muncii. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.