Scripta manent

Politici imperiale (I)

• rolul lui Paroni în viața catolicilor din Moldova

Pontiful Romei și împăratul de la Viena n-au deplîns prea mult timp
moartea lui Berardi, pe care-l numise, dar nu fusese acceptat ca
episcop de Bacău de către Divanul Domnesc și domnul Moldovei.
La puțin timp după evenimentul petrecut în capitala Moldovei,
instituțiile din Roma și Viena i-au găsit înlocuitor acestuia.
Candidatul a fost Giovanni Filippo Paroni, procuratorul misiunilor
catolice din Moldova. La 28 mai 1818 problema numirii acestuia era
aproape rezolvată și urma doar să se elaboreze documentul de
punere în funcțiune acordîndu-i-se și titlul de „vescovile in partibus
de Iloan”. Prefectul a fost numit în persoana lui Ludovico Scarpati,
care după numire a plecat la Iași însoțit de Giuseppe Fulvi și
Giacomo Morani. Toți au ajuns pe teritoriul moldav în octombrie
1818, în condițiile cunoașterii adversității deosebit de accentuate a
populației Moldovei față de politica imperială, care se concretizase
prin raptul teritorial din trupul țării în 1775. Era amestecul cel mai
brutal posibil în treburile interne ale conducerii statului și ale
bisericii catolice de către agentul imperial la Iași, comportarea cea
mai lipsită de respect față de adevăr și spiritul de dreptate; acest
fapt confirma atitudinea necivilizată și necorespunzătoare rangului
de misionar manifestată de administratorii parohiilor catolice aflate
la estul Carpaților, de către trimișii sosiți din Transilvania și Ungaria,
maghiari și maghiarizați, precum și opoziția deschisă a autorităților
statului față de episcopul catolic, ajuns în rolul degradant de slujitor
al politicii cotropitoare imperiale față de statul moldav. De aceea
Sfîntul Scaun a fost nevoit să schimbe titulatura rangului episcopal
și atributele acestuia.
Episcopul de Iloan participase la două congrese catolice, la care a
fost dezbătută agresivitatea misionarilor de origine maghiară față de
românii catolici din Moldova. în ciuda hotărîrilor de condamnare
internațională, adoptate în anii 1777 și 1785, a faptelor săvîrșite de
asemenea slujitori catolici, aceștia nu luau nimic în considerație.
Secretarul statului pontifical, cardinalul Consalvi, a solicitat unele
precizări de la diplomatul imperial la Poartă în privința situației
Episcopiei catolice Bacău și atitudinea autorităților otomane față de
această problemă; Lutzow a comunicat răspunsul autorităților
otomane că nu i se putea elibera lui Paroni firman imperial,
deoarece ar fi însemnat lipsă de respect față de întreaga populație
a Moldovei, Divanul și domnul acesteia. Documentele păstrate la
Divanul Imperial au convins că nu exista exemplu și amintire asupra
șederii permanente pe pămîntul moldav a nici unui episcop de alt rit
venit din exterior, în afară celui ortodox, dar din cînd în cînd, cu
permisiunea domnului, veneau episcopi latini aici. Aceștia rămîneau
numai o perioadă de timp, numai ca pasageri, în scopul vizitării și
examinării stării credincioșilor. Toți aceștia au fost de neam polon,
numiți prin autoritatea regilor Poloniei și sfințiți de Sfîntul Scaun.
între aceștia n-a fost nici un maghiar, iar curtea imperială a Vienei
n-a avut niciodată vreun rol în numirea acestor demnitari, în afară
de Carenzi și Berardi. Aceștia doi n-au putut să-și exercite, sub nici
un motiv, rolul de episcopi catolici de Bacău, primul din cauza
opoziției imperiale, iar al doilea din cauza neaprobării Divanului
Domnesc al Moldovei și a domnului țării. Toate aceste
condiții l-au obligat pe episcopul de Iloan să părăsească
Constantinopolul fără firman imperial.
Ajuns în capitala Moldovei, acesta a fost primit cu ostilitate de către
credincioșii catolici și ortodocși, precum și de majoritatea
administratorilor parohiilor și chiar de prefectul misiunilor.
în acest moment administratorii parohiilor erau: 7 italieni, 4
maghiari, cîte un bulgar și un polonez. Remarcăm faptul că prin
imixtiunile imperiale numărul maghiarilor a crescut, după 1804, de
la unul la patru. în schimb, dascălii proveniți din aceleași zone,
crescuți în spiritul celui mai exacerbat șovinism maghiar, realizau
tot ceea ce li se poruncise. Posibilitățile lor erau extrem de mari,
deoarece lucrau cu unele comunități umane dominate de bigotismul
cel mai exagerat, ușor de manipulat datorită lipsei de cultură și
informație științifică. Indiferența preoților ortodocși a fost benefică
pentru niște oameni care erau pregătiți într-o singură direcție,
mărginiți la ceea ce au fost învățați, extrem de persistenți și practici.
Acești oameni au impus, în unele localități, acea vorbire stîlcită
româno-maghiară, fără nici un vocabular propriu și gramatică, pe
care „marii” filologi și etnografi maghiari de genul Ferenc Pozsony
și Hegyeli Attila o numesc limbă veche maghiară, deși aceasta a
început să fie impusă după anul 1804, cînd au venit în Moldova
persistenții misionari șovini Alexand

Prof. dr. Dumitru ZAHARIA statului și ale
bisericii catolice de către agentul imperial la Iași, comportarea cea
mai lipsită de respect față de ade

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!