Veniturile bugetului consolidat al județului Bacău s-au realizat în sumă totală de 8.036,8 miliarde de lei vechi în prima parte a acestui an. Numai prin aplicarea modalităților de executare silită la contribuabilii persoane juridice și persoane fizice – ne-a informat purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Radu Maricel – s-a încasat suma de 1.248,7 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 16 % din totalul veniturilor încasate.
în primul semestru al anului, acțiunile de executare silită s-au concretizat în somații comunicate privind obligații bugetare restante la bugetul consolidat, în sumă de 1.996 de miliarde de lei vechi, în popriri înființate asupra conturilor bancare, în sumă de 830,7 miliarde de lei, și în popriri înființate la terți în sumă de 101,4 miliarde de lei. De asemenea, au fost sechestre înființate asupra unor bunuri mobile în valoare de 25,3 miliarde de lei și sechestre înființate asupra unor bunuri imobile, în valoare de 40 de miliarde de lei. „Ca urmare a măsurilor de executare silită întreprinse după data de 1 ianuarie 2005 și menționate mai sus, în primul semestru al anului 2005 au fost încasate creanțe bugetare în sumă totală de 1.129 de miliarde de lei” – a precizat Maricel Radu.
Somațiile au scos banii din conturi
Ponderea acestor încasări în totalul sumelor încasate din executare silită în această perioadă, pe fiecare modalitate de executare silită, este diferită. Astfel, 93,8% din suma totală obținută din încasări din plăți după comunicarea somațiilor a fost obținută prin măsuri aplicate în semestrul întîi. La fel s-au obținut 76,4% din încasările din popriri asupra conturilor bancare, 96,2% din încasările din popriri pe venituri (la terț), 26,6% din valorificări de sechestre pe bunuri mobile și 23,4% din valorificări de bunuri imobile indisponibilizate. Din totalul sumelor obținute prin executare silită, 90,4% sînt prin măsuri aplicate în primul semestru al anului. Numai în luna iunie, s-au încasat creanțe bugetare într-o pondere importantă ca urmare a plăților efectuate de debitori după comunicarea somațiilor și din decontarea popririlor înființate asupra conturilor bancare ale debitorilor, pondere mai mică avînd sumele realizate prin valorificarea bunurilor mobile. Astfel, din somațiile comunicate pentru 332,2 miliarde de lei vechi s-au încasat 19,3%, din popriri înființate asupra conturilor bancare pe 29 de miliarde de lei s-au încasat 27,9%, din popriri înființate la terți pe trei miliarde de lei s-au încasat 33,3%, din sechestre instituite asupra bunurilor mobile în valoare de 7,9% s-au încasat 2,5%, iar din sechestre instituite asupra bunurilor imobile, în valoare de 8,9 miliarde de lei s-au încasat 42,7%.
Recuperarea sumelor restante, în regim de urgență
DGFP a decis ca sumele rămase nerecuperate să fie atrase la buget în regim de urgență. Astfel – a spus Maricel Radu – , se va proceda la aplicarea, deîndată, a măsurilor de executare silită pentru arieratele în sold la finele trimestrului al doilea al acestui an pentru care nu a fost începută executarea silită, precum și continuarea acțiunilor deja începute prin aplicarea tuturor procedurilor legale și urgentarea măsurilor de evaluare și valorificare a bunurilor mobile și imobile sechestrate. De asemenea, se are în vedere impulsionarea contribuabililor în vederea efectuării plății integrale a obligațiilor curente, urgentarea transmiterii deciziilor de impunere privind diferențele de impozite și taxe stabilite de controlul financiar-fiscal și urmărirea recuperării cu prioritate a acestora, precum și monitorizarea respectării înlesnirilor la plată și acționarea operativă pentru utilizarea garanțiilor depuse, în vederea acoperirii debitelor curente, amînte la plată. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.