Ionuț Iftimoaie (foto) nici nu concepe să piardă meciul cu Alexander Ustinov, care se va disputa, amintim, pe 19 august, motiv pentru care și-a stabilit cartierul general la Constanța, unde se pregătește ca la galere. „Din fercire, piciorul răspunde bine la comenzi, ceea ce îmi permite să fac două antrenamente pe zi. Dimineața alerg cîte 10 kilometri, pentru ca după amiaza să fie rezervată sălii de forță. Lucrez suplimentar pentru îmbunătățirea exploziei și sper ca, din acest punct de vedere, să fiu într-o formă mai bună decît la Milano. în plus, antrenamentul este personalizat tocmai pentru aface față celor 30 de kilograme în plus pe care le are Ustinov”, ne-a declarat Ionuț Iftimoaie. Altfel, acesta infirmat categoric zvonurile potrivit cărora meciul cu Ustinov ar fi deja, datorită unor metode neortodoxe, o simplă formalitate pentru el. Pînă pe 19 august însă, Ionuț se va afla, pe 22 iulie, la gala „Local Kombat” de la Galați, dar numai în calitate de spectator. în altă ordine de idei, asupra locului de desfășurare a meciurilor din luna august planează încă incertitudini. Ionuț Iftimoaie a acreditat în continuare varianta orașului Roman, dar a adăugat că e posibil ca acestea să fie mutate la Cluj Napoca.
Părinții lui Ionuț au fost ocoliți de ape
Potopul care s-a abătut asupra Moldovei nu avbea cum să-l lase indiferent pe Ionuț, în condițiile în care părinții lui erau la Comănești. Din fericire însă, apele nu au ajuns pînă la blocul în care locuiesc aceștia. „Locuința noastră este situată în zonă ceva mai puțin expusă apelor, ceea ce a făcut să scăpăm de viitură”, a spus Ionuț. De altfel, aceasta a confirmat faptul că toate încasările realizate în urma vînzării biletelor VIP la gala de la Galați vor fi donate sinistraților. Cum un bilet de la categoria în cauză costă un milioan de lei, e de așteptat să se strîngă cîteva sute de milioane de lei dacă se vor vinde toate biletele în cauză. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.