Viața – ca o pedeapsă

Ne-au potopit apele!

Stau întinsă pe pat, urmăresc un țînțar pe tavan, dar gîndurile îmi sînt departe, la ceea ce se-ntîmplă prin țară. în cameră, lumina difuză pictează pereții cu imagini diforme, o muzică sună în surdină și ceasul ticăie alene: tic-tac…tic-tac. E tîrziu, s-a făcut deja noapte, e ora 21.30. Ochii îmi alunecă ușor, prin fața ochilor văd imagini desprinse parcă dintr-un film bine regizat. E în regia lui Sergiu Nicolaescu? Poate! Maestrul s-a întrecut pe sine, îmi zic. Dar nu e film… E ROM+NIA SUB APE!
Puhoaiele curg la vale, se izbesc, nervoase, de pereții caselor, țipete în jur, oameni pe acoperișuri încearcă să se salveze, pisici miaună în noapte. Se aud doar apele, au un alt rimt decît ceasul meu: tic…tac…tic… tac…tic…tac…
„Cu ce-am greșit, Doamne?!”, se desprinde întrebarea de pe buzele tuturora. în ureche îmi sună vocea unei femei din Teleorman: „o viață întreagă am muncit. Acum, am rămas cu hainele de pe mine. NU MAI AM NIMIC!” Cuvinte aproape identice cu cele rostite de oameni din Neamț, Bacău, Banat, Argeș, Galați, Brăila, Buzău. în Olt… în Ardeal… în Moldova…în Muntenia…
Oameni care au trudit o viață, au asudat în căldura verii, au mîinile bătătorite de muncile cîmpului, oameni în vîrstă care s-ar fi putut odihni și avea o bătrînețe liniștită, stau acum cu trupurile în apă, în lut și în mîl. Oameni care au morții în poduri și pe care nu-i pot îngropa de furia naturii. Ce-ți mai poți salva în aceste momente, decît Viața?! Oare mai este importantă dacă nu mai ai Nimic?!
Imagini apocaliptice – le-au numit ziariștii… Case, poduri distruse, culturi inundate, mașini aruncate în cealaltă parte a satelor de furia apei, pomi trăsniți, mălaiul făcut una cu pămîntul, miros de mlaștină, oameni care încearcă să-și salveze cîteva orătănii în podul casei, amărîți care nu mai au nici măcar apă potabilă, mîncare, haine uscate, dau au din belșug frig, umezeală, mizerie, bolnavi scoși din casă de cei mai puternici și purtați peste ape pînă la șalupe. „Ia-mi, mamă, medicamentele” – se-aude o voce gîtuită de emoție și tulburare. Imagini apocaliptice mi se perindă în fața ochilor pe ecranul televizorului… Dezastru național!
Oare ne putem imagina cu adevărat groaza și chinurile prin care trec aceste suflete? Te poți pune în locul lor pentru cîteva minute? Ce simți?! Sau pentru tine e mai important acum să-ți fumezi tacticos țigara?! Poate ești la cumpărături și îți arunci banii pe „fleacuri” importante sau ești într-un bar și e mai importantă povestea vieții tale, spusă a n-a oară unor străini…Vorba din bătrîni e, acum, mai actuală ca oricînd: „Țara arde și baba se piaptănă”. Țara e sub ape și Guvernul e în pregătiri de alegeri anticipate, guvernanții merg la ședințe punctuali, îmbrăcați în costume elegante, afișînd zîmbete largi, strîngeri de mînă: „Poporul să aleagă!”…
AU VENIT APELE! PE CINE SĂ DĂM VINA?!
Oamenii stau de pază și așteaptă viitura, spun mii de rugăciuni, plîng cu lacrimi amare. Cu ce au greșit acești oameni? Furia naturii se dezlănțuie sau dreptatea lui Dumnezeu lovește în noi?!
Pe tine, pe mine, ne lasă indiferenți?! Dacă da, atunci cu-adevătrat a venit sfîrșitul lumii! (Aurora Geanina Ungureanu)i de alegeri anticipate, guvernanții merg la ședințe punctuali, îmbrăcați în costume elegante, afi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!