La mii de oameni izolați de nenorocirea adusă de ape se putea ajunge joi și vineri doar pe cale aeriană. Vineri seara, stadionul din Comănești se transformase într-o adevărată pistă de aterizare și de decolare, o veritabilă imagine de front. Odată ce un elicopter ateriza, un altul, deja încărcat cu alimente, decola. Zeci de jandarmi încărcau în elicoptere alimente care aveau să ajungă la miile de sinistrați din Asău, Agăș, Palanca, Brusturoasa, Zemeș, Urechești. Era a doua zi de transporturi aeriene de ajutoare către sinistrați. Joi, elicopterele făcuseră 11 transporturi aeriene și opt terestre, pentru ca vineri să ajungă la 19 aeriene și 15 terestre. Transporturi terestre au ajuns la Tîrgu Ocna, Dărmănești, Sănduleni, Goioasa, Gura Văii, Tîrgu Ocna, Comănești, Onești. Constantin Avram, subprefectul de Bacău, a spus că atunci cînd primele elicoptere cu alimente au ajuns, joi, în localitățile calamitate, a renăscut și speranța oamenilor. „De la starea de disperare, de deznădejde care îi cuprinsese pe oameni după dezastru, joi se vedea că sînt mai liniștiți, că nu au fost uitați, că cineva se gîndește la ei”, a spus Constantin Avram. Spre ei au început să plece cantități impresionante de alimente de la societăți comerciale din Vaslui, Iași, București și, firește, din Bacău. Elicopterele au reprezentat principalul mijloc de transport. „Au fost transportate circa 45 de tone de alimente, apă, pîine, ulei, conserve de carne, brînză topită, iaurt, zahăr și dulciuri pentru copii. Am avut sprijinul a patru elicoptere, două ale Ministerului Apărări și Internelor și două ale armatei. Trei au făcut transporturi în permanență. Am reușit să contactăm absolut toate cele 24 de sate izolate de ape, dar am pus accentul mai ales pe cele mai afectate localități din Comănești, Agăș, Asău și Urechești. Am reușit să transportăm în timp foarte scurt doi cardiaci, cinci copii și doi bătrîni. Reacția a fost extraordinară, drept dovadă avem stocuri mari de alimente”, a spus Avram. Mai mult de jumătate din transporturi a fost făcut cu elicoptere cu troliu, pentru că în multe localități izolate nu se putea ateriza. (Bianca TOMESCU) accesul mai ales pe cele mai afec
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.