Fără prejudecăți

Apa trece, pietrele rămîn!…

Mihai BUZNEA

Potopul din ultima săptămînă și dezastrele care l-au însoțit, cu morți, răniți și dispăruți, cu oameni aduși la disperare și în sărăcia cea mai lucie, au și ceva bun în ele: pentru cel puțin cinci veacuri putem să stăm liniștiți, fiindcă un cataclism de asemenea proporții nu se va mai produce. La concluzia aceasta optimistă și asiguratorie ne îndeamnă statisticile, faptul istoric, prin gura guvernanților actuali. Scoasă de la index, aceasta explică totul: și de ce așezările noastre rurale sînt dispuse după reguli care le scapă nu doar specialiștilor în habitat, ci și omului de rînd, care se comportă ca atare atunci cînd își încropește sălașul, adică după reguli relative și interese doar de el cîntărite; și de ce autoritățile locale – mai vechi ori mai noi, se complac în atari situații acceptînd libera inițiativă în disprețul legii și al controlului riguros; și de ce satele dispar la cea mai mică provocare a naturii și chiar, uneori, fără ca aceasta să se producă; și de ce inerția, inacțiunea fac casă bună cu lipsa spiritului de prevedere. Toate aceste cusururi, cunoscute și tratate cu logica bunului simț al evenimentelor posibile a se produce ne-ar fi scutit, acum, ca și altădată, de suferințe, de lacrimi, de pagube incomensurabile. Plătim, în schimb, un greu tribut mentalităților găunoase de genul „Dumnezeu cu mila!”…
Cu ochii ridicați evocator și implorator spre cer și cu semnul crucii încropit în grabă, invocăm pronia divină. E-adevărat, Cel de Sus ne-ajută, dar nu ne ocolește cu încercările. Plătim, și de astă-dată, pentru păcatele pe care le-am săvîrșit. Unde și cînd se va opri pedeapsa? Numai Domnul știe! Deocamdată, zecile de mii de sinistrați n-au altceva de făcut decît să-și lingă rănile, în speranța unei alinări trupești și liniștiri sufletești, încercînd să-și refacă rosturile de fiecare zi prin revenirea la rosturile și îndeletnicirile de fiecare zi. Politicienii și guvernanții refuză să-și accepte vina, mai mare sau mai mică, aruncînd pisica – adică răspunderea, prin ogrăzile altor guvernări, unele chiar repausate întru Domnul. Pînă la urmă răul, rădăcinile lui, rămîn tot în ograda celui bătut de soartă.
Se vede că ultimii 35 de ani care ne-au tot lovit cu pustiiri ca de Apocalipsă nu ne-au învățat chiar nimic. Rădăcinile răului sînt foarte adînci, nu pot fi smulse și stîrpite doar cu vorbe și cu bune intenții. Cer fapte. Așa cum au procedat alții de prin lumea asta mare spre care, zice-se, ne-ndreptăm și noi. Totul se cere regîndit, recroit, reașezat, schimbat. Dacă nu vrem să rămînem, în continuare, ținta stihiilor devastatoare. Lucru extrem de greu! Ne țin pe loc mentalitățile falimentare. Nu în primul rînd lipsa de resurse. Dar și tradițiile și legăturile adînci cu glia. Lipsa voinței de a acționa. Sentimentalismul facil. Politicianismul de doi bani, gol în conținut și periculos tocmai prin declarațiile de intenții.
Dar cinci veacuri de-acum încolo n-avem a ne mai teme. Precedentul istoric este de partea noastră. Putem dormi liniștiți visînd frumos la fericire. Amăgindu-ne cu cai verzi pe pereți și la dolce vita. Apa trece, spală (pentru o vreme) răul, dar pietrele rămîn. Iar încercările tragice se uită și rănile se vindecă. Pentru că generațiile se rînduiesc, dispar, apar altele noi. Și-apoi luăm totul de la capăt. De ce să ne mai zbuciumăm atîta?. Politicianismul de doi bani, gol în conținut și p

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!