Toată crema administrației băcăuane era adunată ieri într-unul din corturile amplasate pe stadionul din centrul orașului Comănești, acolo unde, de cîteva zile funcționează un Comandament pentru Situații de Urgență. âmbrăcați lejer, în haine tip sport, cîțiva parlamentari, președintele Consiliului Județean, împreună cu alți doi – trei angajați din cadrul instituției, prefectul Bacăului și alți cîțiva directori de la Direcția Apelor și Direcția Silvică urmăreau din ochi fiecare elicopter care se ridica de la sol pentru a duce apă și hrană în zonele sinistrate. Singurul om care coordona, însă, efectiv, întreaga activitate era subprefectul Constantin Avram. Cu vocea răgușită în urma lungilor zile și nopți de nesomn și a zecilor de ore de strigat la telefon pentru a se putea face auzit în zgomotul asurzitor produs de elicopterele aflate într-un permanent dute-vino, Constantin Avram preluase rolul dispecerului care trimite pe traseu elicopterele ce aveau, deja, curse regulate în localitățile sinistrate. „Aici încărcați apă minerală, făină și cîteva baxuri de cașcaval și le trimiteți la Păltiniș. Dincoace duceți zahăr, făină, apă minerală, paste făinoase și ulei, și mergeți la Bolătău”, dirija Constantin Avram în timp ce făcea șanțuri în gazonul stadionului, plimbîndu-se de la un elicopter la altul.
Din cortul alb, de la marginea stadionului, colegii săi din administrație priveau cum tonele de apă și hrană sînt mutate de zeci de jandarmi de pe stadion în elicoptere, și apoi transportate spre locuri doar de subprefect știute. în jurul orei 14.00, cînd în zonă era așteptată sosirea ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, de prin portbagajele mașinilor au început să fie aduse uriașe cizme de cauciuc care luau, rînd pe rînd, locul pantofilor atent îngrijiți înainte de a pleca de acasă. Erau așa-numitele cizme de protocol despre care cîrcotașii de pe la colțurile corturilor de pe stadion spuneau că ar fi fost readuse la modă în aceste zile de inundații. Prea mare lucru în Bacău nici ministrul Flutur nu a făcut. A venit, s-a urcat în elicopter și a mai dat o raită în zonele calamitate pentru a constata care mai e bilanțul actual al inundațiilor. în tot acest timp, pe stadionul din Comănești zecile de jandarmi continuau să încarce cu spatele în elicoptere produsele primite drept ajutor pentru sinistrați, iar subprefectul Avram să facă șanțuri în gazon în timp ce se plimba de la un transport la altul pentru a vedea unde trebuie trimis. (Elena SOLOMON)n elicopter și a mai dat o raită în zonele calamitate
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.