Toate animalele care au supraviețuit inundațiilor din Urechești sînt vaccinate și tratate pentru prevenirea izbucnirii unor epidemii în zonă. Direcția Sanitar-Veterinară (DSV) Bacău a cerut 150.000 de doze de vaccin anticărbunos contra Antrax, cea mai gravă boală care poate izbucni în momentul de față. „Mergem din casă în casă și facem o inventariere a animalelor în viață care vor fi vaccinate gratuit. Cadavrele sînt dirijate prin transport cu mașini închise ermetic către crematoriile autorizate din țară. Medicul veterinar dispune care va fi modul în care vor fi distruse cadavrele animalelor, prin ardere, incinerare sau îngropare. âi rugăm pe oamenii din zonă, dacă află de existența altor animale în afara localității, să anunțe medicul veterinar din comună sau DSV, la numărul de telefon 58.62.33”, a subliniat Ion Agafiței, secretar general la Aurtoritatea Sanitar-Veterinară și Siguranța Alimentelor.
Acesta a adăugat că medicul veterinar este responsabil de controlul ajutoarelor de natură animală sau non-animală care ajung în zonă, precum și de controlul piețelor.
Pînă acum s-au găsit mii de animale moarte. în urma campaniei de ecarisare a zonei au fost recoltate peste 10 tone de cadavre, după cum a precizat doctor Sorin Ivanciu, șeful biroului de inspecție și control de la Direcția Sanitar Veterinară (DSV) Bacău. „Am stropit zona cu substanță dezinfectantă pentru preîntîmpinarea unor eventuale epidemii. Mai există cîteva zone în care încă nu se poate ajunge, dar medicii veterinari din zonă ne informează permanent cu privire la situația din teritoriu”, a spus Ivanciu. Ultimele date de la DSV arată că în întreg județul 66 de porci, 320 de oi, 12 bovine, 12110 de păsări, 70 de cîini și 100 de familii de albine au căzut pradă puhoaielor declanșate acum o săptămînă. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.