Mentalități înnămolite

Ștefan RADU

Sfîntul Ilie, în acest an, este mai vijelios ca altădată. înspăimîntați de potopul trăit în săptămînile din urmă, orice aversă mai serioasă ne trezește acum teama. Aseară, clopotele bisericilor au bătut cu putere, iar sunetul lor abia se auzea dincolo de tunete. Era ca o rugă disperată a unui muribund rămas fără grai în fața sorții. Mii de familii trăiesc sub cerul liber, iar singura icoană la care se mai pot închina sînt norii amenințători. Oricîtă compasiune am avea, tot nu este de-ajuns ca să acopere dezastrul. Dar chiar și așa, fiecare gest, oricît de mărunt, se adună pentru a alina măcar o parte din durere. Doar împreună, ca neam creștin, vom trece cu bine peste această criză. Nu cu gîndul la ajutoarele din străinătate, la pomenile guvernamentale și la puzderia de promisiuni politice vom trece spre o viață normală. Poate acum am înțeles că sîntem responsabili pentru viața noastră, pentru avutul personal, pentru acțiunile la care am fost părtași de-a lungul anilor. Rămîn mirat de modul în care este abordată problema refacerii țării. Pe de o parte, autoritățile încearcă să ne explice că prioritare sînt lucrările de infrastructură și de interes general. Pe de altă parte, păgubiții, dar și mulți dintre colegii mei, ziariștii, cer refacerea gospodăriilor distruse. O asemenea perspectivă este și păguboasă, și imorală. Nicăieri în lume și nicicînd în istorie nu s-au cheltuit bani publici pentru compensarea averilor personale. Unii evocă vremurile dictaturilor colectiviste. însă atunci proprietatea era cea mai mare rușine și păcatul cel mai grav. Statul unei clici bolșevice devenise stăpîn și pe răsuflare oamenilor. Era, deci, absolut normal ca în caz de calamitate autoritățile să se comporte precum stăpînul cu animalele din bătătură: să aibă grijă să fie la timp țesălate, hrănite cu fîn proaspăt și să le scoată bălegarul din grajd. Nu din drag față de viață; ci pentru ca a doua zi în zori boii să fie buni de jug și să răspundă corespunzător la bici.

Trăim alte vremuri. Sîntem liberi pentru că așa am vrut noi. Mai rămîne doar să ne asumăm această libertate. Adică să fim responsabili pentru toate lucrurile din viața noastră, fie că sînt fericite, fie că înseamnă dezastru. Este de-a dreptul tragi-comic să auzi cum unii „sinistrați” de prin cîrciumi solicită „să vină Primăria să-mi scoată mîlul din curte!”… Alții vor să treacă pe la ei președintele țării sau măcar premierul fiind convinși că asta ar echivala cu refacerea avutului pierdut. Statul are bani doar din taxe și impozite. Cînd s-a discutat problema impozitului agricol, a explodat mass-media și aripa socialistă din Parlament. Acum exact zona rurală are mare nevoie de fonduri de la Buget. Ca în orice familie, este greu să ai bani la necaz dacă n-ai pus deoparte în zilele bune… în acest moment, autoritățile din România au o singură prioritate: să asigure supraviețuirea societății noastre. Adică să refacă toate căile de comunicații, să construiasă un cadru legislativ în care să ne putem manifesta solidaritatea (mă refer la eliminarea TVA pe ajutoare, crearea unor facilități pentru donatori etc.) și să asigure hrana și un acoperiș pentru cei rămași pe drumuri. Atenție, însă! Nu înseamnă că trebuie refăcute, alandala, casele celor inundați. Se poate lua modelul altor țări europene. Banii publici pot fi folosiți pentru construirea unor complexe sociale (nu neapărat blocuri), cu locuințe aflate în proprietatea primăriilor, unde sinistrații vor sta, cu o chirie modică sau pe spezele comunității (prin impunerea unei taxe locale de solidaritate), pînă vor putea – dacă vor dori – să-și construiască propriile lor gospodării. Asemenea locuințe vor rămîne pentru totdeauna bun public (nu se pot vinde), în administrarea consiliilor locale pentru a fi folosite oricînd este nevoie. în acest fel, bugetul restrîns de care dispunem ar fi mult mai eficient cheltuit. Să ne amintim că și comuniștii, la cutremurul din ’77, le-au dat apartamente cu chirie celor care și-au pierdut locuințele proprietate personală. Spun asta pentru că am auzit zilele acestea aberații de genul că mai bun era Ceușescu cu toată gașca lui criminală!…

întîmplări dramatice precum aceste inundații ar trebui să ne învețe și ce înseamnă sistemul de asigurări, și ce înseamnă disciplina în construcții, dar mai ales ce înseamnă grija față de propria-ți viață. După ce apele se vor retrage, iar mîlul va fi dat la o parte, ar trebui să înceapă o serie de anchete. Cum s-au dat aprobările de construcție pe albiile rîurilor? Ce șpăgi s-au plătit pentru ca terenuri improprii construcțiilor să fie incluse în „vetrele” așezărilor? încă aștept un comunicat de la Primăria Bacău, Prefectură, Parchet sau altă instituție care să spună cine sînt vinovații pentru demolarea digului de la Bîrnat și cum s-au cheltuit banii pentru consolidarea digului de pe Negel. Abia după primele arestări în aceste cazuri vom putea vorbi de normalitate. Deocamdată ne afundăm în atitudini de tip populisto-bolșevic, în complicități criminale politico-economice, în abordări haotice ale rezolvării dezastrului. într-o țară în care autoritățile nu au snaga necesară pentru a aplica legile oricui și în orice situație, unde hoții fură din casele sinistraților și din buzunarele cadavrelor, unde necazul a devenit oportunitate de îmbogățire din ajutoare, problema viiturilor este cea mai măruntă din toate cele cîte avem…ușine și păcatul cel mai grav. Statul unei clici bolșevice devenise s

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!