Punctul pe „i”

Proiecte și (iar) proiecte…

Recent, o publicație moldavă mai inspirată a găsit de cuviință să observe că mulți dintre noii demnitari locali provin din lumea afacerilor sau din funcții de răspundere mai bine plătite decît o amărîtă dregătorie de consilier, cancelar sau chiar primar. De ce? Aceasta-i întrebarea! Bine, dar care-i răspunsul? Desigur, nu este unul standard, general valabil, dar anumite trăsături comune ale răspunsului ar putea fi: mediul de afaceri a devenit (mai) nesigur, unele instituții ale statului au început să “simtă” ce fel de afaceri se făceau în acele firme, și nu în cele din urmă convingerea că o dregătorie publică ar putea anihila sau măcar diminua cele trei posibile cauze ale declinului în anumite afaceri. Dacă, însă, lucrurile chiar stau așa, evident că dregătoria publică nu are cum să fie bine servită, adică să fie cu adevărat în slujba cetățeanului.

Ideea de serviciu public este grav deformată la noi. Mentalitatea balcanică – a peșcheșului suplimentar oferit celui care deja este plătit de către tine (prin impozite) pentru ca tu să fii cel servit – se transmite din părinți la fii, iar obținerea unui serviciu public de preot, medic, ofițer, profesor sau funcționar era (este) visul oricărui adolescent “realist”. Este demn de reținut elementul comun al acestor profesii, așa cum și le imaginează majoritatea celor care aspiră la ele: lipsa cuantificării muncii depuse, lipsa responsabilizării clare pentru lucrurile nefăcute sau prost făcute și garanția unui venit ceva mai mic decît în business, dar mult mai sigur (tocmai ca urmare a caracteristicilor anterioare). Pentru ca lucrurile să se apropie de normalitate, cred că la noi, la români, ar trebui schimbată denumirea de “funcționar” cu aceea de “servitor” sau cu mai cunoscutul “slugă”. Poate atunci, spune naiva din mine, cetățeanul care va apela la serviciile acestui funcționar se va jena și va considera nedemn pentru ea să (mai) dea șpagă la slugă…
Desigur, nu exclud ideea că simpla (re)denumire a funcționarului public și “ridicarea” acestuia la rangul de slugă să nu ducă la rezultatele scontate. Românul descurcăreț va inventa o altă denumire ad-hoc, glumeață și suficient de neutră pentru ca “sistemul” să funcționeze în continuare… Probabil, “doamna slugă” sau “domnule slugoi șef” ar avea darul să alunge esența reală a cuvîntului și a persoanei dispusă să joace (mimeze) rolul de servitor.
Atunci înseamnă, oare, că nu mai este nimic de făcut cu acești sclavi benevoli care se jertfesc oficial, diurn și nocturn pentru ca nouă, celorlalți, să ne fie bine? Nicidecum! Dar este nevoie ca cineva să dorească acest lucru! Cu alte cuvinte, trebuie să existe voință politică! Dar voința polisului este încredințată unor simpatici și agreabili semeni ai noștri care se numesc oameni politici, adică oamenii polisului, ai cetății… Iar aceștia sînt înconjurați de funcționari publici, “sensibili” la greutățile vieții. Doar oameni care să accepte și unica soluție: nu încă o revoluție, Doamne ferește, ci Domn Străin. Probabil așa gîndeau și cei din vechime, care, sătui de furtișaguri și de domnia falșilor servitori, au adus regi străini. Mai este actuală această soluție? Desigur. Mai mult, ea este chiar și aplicată! Comisarii europeni sînt principii străini care au și interesul (economic) de a avea noi o țară (cu o economie) normală. Cei crescuți în spiritul corectitudinii și respectului față de lege nu pot fi convertiți peste noapte la lichelism, iar cei mai influențabili vor fi trași la răspundere de către structurile care i-au trimis… Iar dacă nici “domni străini” nu vom fi în stare să importăm, atunci măcar să-i trimitem spre dregătoriile publice pe cei străini de hoție, minciună și strîmbe jurăminte.
Desigur, lista soluțiilor ar trebui gîndită și regîndită în permanență, iar cei care au și datoria să o facă pot afla multe lucruri interesante și din ziare…
Spuneam că lipsa responsabilizării funcționarilor publici poate fi contracarată și legislativ, educativ și punitiv. Managementul occidental pune un accent tot mai mare pe ceea ce se numește “corporate responsibility”, adică o creștere a simțului moral la oamenii de afaceri. Odată moralizate afacerile, importul de funcționari din masa businessmenilor nu mai este un pericol atît de mare. Ba chiar am spera ca un fost bun afacerist, care și-a derulat afacerile pe baza unor proiecte riguroase, bine fundamentate și atent urmărite pînă la finalizare, va putea să impună – în urma unor alegeri corecte – corpului funcționarilor publici (sau măcar unei părți a acestuia) un stil nou de lucru: activitatea pe bază de proiecte.
Poate fi o temă separată de discuție propunerea ca angajarea funcționarilor publici să fie nu pe “posturi” fixe, călduțe și “inamovibile”, dar prost plătite, ci pe “proiecte” clare, riguros definite și ceva mai generos remunerate. Adică, persoana astfel angajată nici nu trebuie să aibă programul (cazon) de opt ore, nu trebuie să “stea” la serviciu și nu trebuie să mimeze că lucrează. Dacă angajatorul știe exact ce vrea (cel mai greu este să știi ce vrei!) atunci angajează, pe o perioadă determinată (de propria sa nevoie) un specialist sau o echipă care să-i rezolve una sau mai multe probleme. În era comunicațiilor facile și cvasiinstantanee, operarea în locuri construite special pentru a “sta” este o frînă în calea dezvoltării. Oricare cititor de bună credință realizează că orice problemă apărută (de exemplu, criza medicamentelor, criza ostatecilor sau lipsa unor resurse oarecari) poate fi încredințată, contra cost, spre soluționare unor persoane specializate. Un amănunt: economia subterană, cea “deranjată” de legile proaste ale societății, lucrează mult pe proiecte. Concluzia: în programele școlare și universitare din România educația – pentru a lucra pe proiecte – ar trebui să aibă o mare importanță. Astfel se va face o concurență “adevărată” economiei subterane, iar rezultatul va fi unul benefic pentru (aproape) toți.
Proiecte, proiecte!…

Catinca Piperhoc, glumeață și suficient de neutră pentru ca “sistemul” să funcționeze în continuare… Probabil, “doamna slugă” sau “d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!