începe hora repartizării pe posturi în învățămînt
Candidații care au participat la concursul național unic de ocupare a posturilor din învățămînt vor afla, mîine, notele pe care-au obținut la evaluarea din acest an. Tezele profesorilor băcăuani care sînt interesați să predea au fost corectate în centrele universitare din București, Iași, Brașov și Galați. Afișarea rezultatelor se va face, așadat, pe 22 iulie, iar în permen de 48 de ore, dascălii nemulțumiți de nota acordată pot depune contestații. Pe 26 iulie, Cominisa de Mobilitate a personalului didactic va afișa notele definitive ale candidaților, în funcție de care va fi făcută repartizarea pe posturi a celor care vor lua note de trecere. De aici începe și nebunia, profesorii urmînd să facă drumuri peste drumuri la Bacău ca să prindă, în final, o catedră, fie ea titularizabilă sau nu. Pe 27 și 28 iulie candidații vor depune și vor verifica fișele cu opțiuni în cazul celor care au cel puțin media șapte, iar pe 29 iulie va avea loc repartizarea computerizată. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.