Români în lumea largă – corespondență specială

CEDAR LANE FARM

Pentru Gheorghe Parascan și Viorica Cocioiu – cei doi artiști plastici băcăuani plecați în SUA spre „a face imagine României” fiecare zi petrecută în State reprezintă o provocare. O interesantă prezentare a unui episod al vieții rurale americane – în episodul nostru de astăzi:

Nu mai departe de sîmbăta trecută, un plan îndrăzneț ne trezi dis–de-dimineată; se anunța o zi foarte importantă: cu mic – cu mare, urma să mergem, cale de mai bine de 230 de kilometri, pînă la una din fermele puse în vînzare. Văzusem anunțul în paginile ziarelor de publicitate. Ca niște americani ce ne respectăm, îmbinăm în chip fericit plăcerile unei excursii cu o nețărmurită curiozitate. Aveam să vedem locuri interesante. Pătrundeam în „zona rurală americană”.
Spre deosebire de România, în Statele Unite nu prea am văzut spații despărțitoare între localități. întregul univers american pare a fi o imensă parcelare de proprietăți. în unele zone pot fi întîlnite vile ascunse între arbori, în adevărate locuri iluzoriu periculoase; în alte zone, vilele mai impunătoare, ca și cele mai modeste, sînt înconjurate de terenuri agricole sau de pășuni combinate cu fînețe, avînd mai mereu postate alături amenajări pentru păstrarea
recoltei, dar și fînare, cu toatele la fel de trebuincioase activității din fermele agricole. Și dacă fermele se desfășoară, de regulă, pe suprafețe ceva mai întinse, proprietățile din preajma orașelor sînt cu mult mai scumpe, în ciuda dimensiunilor mult reduse.
Pe măsură ce ne îndepărtăm de Washington se observă o mai mare apropiere de o viață specifică micilor localități. Dacă n-ar fi fost firmele de vînzare sau de închiriere a tractorașelor de tăiat iarba de pe gazoane, sau șirurile de utilaje agricole necesare în ferme, multiplicate în zeci și zeci de exemplare frumos orînduite în largi spații deschise, așadar direct sub cerul liber, ai fi putut jura că te afli în Europa, undeva, într-un sat în care chinezi, oameni de culoare, japonezi și caucazieni erau obișnuiți să trăiască împreună. Pe multe din băncile postate în micile localități întîlnite în cale, în fața a cîte unei cafenele sau a unui magazinaș provincial, stăteau – izolați de
mișcarea generală, întinși în șezlonguri sau pe băncuțe, urmașii unchiului Sam. Aveau, cu toții, aerul acela plin de durerea rupturii definitive de Africa natală, de legătura ancestrală ce le mai dăinuie, încă, în vene. Privindu-i, studiindu-i, încercînd să aflăm ce este în inimile lor, aveam să retrăim cu plăcere scene minunate din scrierile lui Mark Twain, atît în mirajul localităților provinciale americane, cît mai ales pe malurile apelor întîlnite în drumul nostru și pe care puteai vedea zeci de bărci și plute înțesate de marinari de ocazie, americani ieșiți la iarbă verde în zi de week-end.
în călătoria spre fermă am întîlnit numeroase firme de antichități, firme constînd atît în mărfuri vechi americane, cît mai ales din clădiri
lăsate în cea mai mizeră neîngrijire. Astfel își făceau publicitatea cea mai bună patronii acestor firme. Unde puteai găsi „un fleac” din epocile apuse americane dacă nu în clădiri părăginite emanînd istorie veche? Ce să mai spui că am avut rara ocazie să întîlnim, călare, un indian autentic, chiar dacă viața lui actuală nu mai este decît un simulacru ciudat aflat între două lumi – una apusă de mult și o alta care i-a fost răpită.
Ferma spre care ne pornisem părea a se afla la marginea lumii: la numai un kilometru de șosea, după un drum pietruit ca la noi acasă, puteam vedea scris, pe un panou aninat de doi stîlpi de lemn: „Cedar Lane Farm”. Peste 23 hectare de pășune, oarece pădure și o frumoasă baltă cu pește, amenajată nu atît pentru producție, cît mai ales pentru destindere! Zona deluroasă, vegetația bogată în gorun și presărată cu rășinoase, apa lăcușorului artificial, micul debarcader și mai ales vegetația din preajmă ne îmbiau la visări care mai de care mai interesante. Cum prețul proprietății se estima la 250.000 de dolari, iar sistemul bancar american permite un astfel
de împrumut, dacă ești credibil, ne făceam planuri și imaginam scenarii care mai de care mai interesante legate de această posibilă achiziție. Ce se mai putea face aici? Un teren de destindere și pescuit sportiv, o tabără de pictură în mirifica natură și asta după ce cîteva vilișoare și-ar fi făcut apariția în jurul lăcușorului!…
Da, ideia unei tabere de artă pentru artiști proveniți și din România ne atrăgea pe toți ! Mai sînt, însă, multe de rezolvat: lămurirea băncilor, a posibililor cofinanțatori, a autorităților locale etc. Pînă una-alta, toți am fost fericiți să trăim cîteva clipe nu numai în minunata natură americană, ci și în visurile noastre atît de ciudate pentru lumea în care pășim de peste două luni. Proprietarul fermei ne prezenta marfa ca pe un burete gata să absoarbă investițiile și să producă beneficii numeroase. Ei, omul avea tot interesul să vîndă, își juca bine rolul. La o asemenea sumă merita efortul!…
La întoarcere servim masa în stilul cel mai tradițional american, într-un bistrou dintr-o mică localitate; un fel de restaurant chinezesc – o magazie proaspăt vopsită, care avea doar o singură masă și nu servea decît bucate specifice casei. In localul în care am intrat apoi, două chelnerițe cu staturi impunătoare ne tratează cu cele mai insistente zîmbete. Alegem, fiecare, ce ne trăznește prin imaginație, dar revenim la o comandă mai apropiată de gusturile europene –
aripioare și piept de pui. Ne frapează faptul că la mese stăteau familii întregi, de la cei mai mici membri – aflați în landouri, la cei mari. Deși era și ceva băutură, toata lumea preferase apă cu gheață sau sucuri “lungite-bine”, servite cu paiul. Și ca o remarcă generală: nimeni nu fuma! De altfel, fumatul este o raritate în mai toate locurile vizitate de noi pe aici. Nu pentru că nu s-ar fuma, dar gestul de a duce o țigară la gură este cu mult mai rar, enorm de mulți americani neavînd acest viciu atît de prezent în Europa și, culmea, cu tutun made in USA! Totul pare a se datora numărului foarte mare de biserici, de culte baptiste, presbiteriene etc., care luptă împotriva obiceiurilor nesănătoase. De altfel, aici, viața religioasă este o componentă de bază a societății. Sîntem într-o lume în care
Dumnezeu creează lent, dar sigur, acel minunat rai terestru. Din păcate, ortodoxia este rară pe aici. Mai bine de 10 ani am căutat să fiu un pictor iconograf cît mai apropiat spiritului ortodox. Aici, nimeni nu are nevoie de toată imensa mea experiență. Și tot aici Rubliov ar suferi, sufletește și spiritualicește, cumplit. Dar asta este Noua Lume: America Nordică a zilelor noastre. O poți accepta și să fii fericit, ori o poți ignora trăind într-un cumplit și dureros dor de plaiul natal… Curios, dar datorită legăturilor, uneori zilnice, cu prieteni din țară, încă nu am simțit nici o clipă uriașa distanță ce desparte cele două continente. Dorul de România vine, poate, doar la cei ce se rup de viața lor tradițională, începînd o alta, străină, ciudată, cu noi reguli și perspective. în ce ne privește, ne vom simți mereu ca acasă, în România, indiferent de locurile prin care vom umbla. Datorită internetului sîntem alături, permanent, de scriitorii, artiștii, cititorii „Ziarului de Bacău” și de rudele noastre. Nu ne putem abține să nu exclamăm: cît de uimitoare este tehnica actuală; cît de mult contează să poți pune capul pe umărul cuiva, chiar dacă acest, sau acel umăr se află la mii de kilometri distanță!…
Dar iată că ne-am cam luat duși de val și am uitat, pentru cîteva clipe, subiectul reportajului de față. Revenim, așadar, la călătoria noastră la Ferma Cedar Lane, care ar putea părea neimportantă; ea, însă, ne-a deschis puțin mai mult ochii, reușind să vedem acea Americă situată dincolo de bildinguri, de cartierele supraaglomerate și pline de afaceriști. Am văzut o Americă atît de umană, încît un est – european poate să se simtă aproape de casă…
La întoarcerea spre reședința noastră temporară din Washington privirile ni s-au odihnit, mai bine de un ceas, pe apele line ale unui rîu navigabil asaltat de bărci ușoare cu motor. Printre arbori, dincolo, pe malul opus, zeci de turiști închiriaseră spații de campare în rulote și corturi. Erau veseli nevoie-mare, jucau, cîntau și se distrau mai ceva ca pe la noi. Peste vreo trei ore, tîrziu în noapte, aveam să revedem Washingtonul, de astă-dată luminat feeric de milioane de becuri multicolore. Doar licuricii mai încercau să facă concurență giganticei încercări supraomenești de a ilumina întreg universul.

Din Washington pentru „Ziarul de Bacău” – Gheorghe Parascan și Viorica Cocioiu un burete gata să absoarbă investițiile și să produ

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!