Dacă pînă acum CET era cunoscut ca un important producător de căldură și apă caldă menajeră, începînd din acest an ea tinde să devină un principal furnizor de energie electrică. „Deocamdată, energia electrică reprezintă 50 la sută din producția noastră. Preconizăm, însă, ca să ajungem la 70 la sută și doar la 30 la sută energie termică, dat fiind faptul că numărul consumatorilor racordați la sistemul de termoficare a scăzut mult”, ne-a declarat Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. Această schimbare va fi realizată prin aplicarea unui amplu program de restructurare a CET, dictat și de faptul că funcționarea acesteia pe lignit nu este eficientă. încă din acest an vor începe lucrările la un grup de cogenerare cu turbină pe gaze de 14 MWe, care va fi dat în funcțiune la 30.06.2007, precum și la un alt grup de cogenerare în ciclu mixt, echipat cu turbină cu gaze de 40 MWe, care va fi finalizat la 30.06.2008. Astfel, cifra de afaceri a CET din producerea și vînzarea energiei alectrice va crește cu aproximativ 40 la sută.
Liberalizarea pieței energetice impune renunțarea la funcționarea pe lignit
Această reorientare este dictată și de faptul că de la 1 iulie piața energetică a fost liberalizată, nivelul de deschidere a acesteia ajungînd la 83,5 la sută. „Pentru cei care funcționează pe bază de lignit, așa ca noi, liberalizarea pieței este dezavantajoasă, pentru că noi producem energie electrică la un cost mult mai ridicat. Și aceasta, deoarece 40 la sută din lignit este steril. Tocmai de aceea trebuie să ne retehnologizăm și să trecem de pe cărbune pe gaze naturale”, afirmă directorul CET. Liberalizarea pieței energetice înseamnă că agenții economici își pot alege furnizorul de energie în funcție de preț și calitatea serviciilor. Această liberalizare a fost cerută insistent de Comisia Europeană, pentru a se crea un mediu de afaceri concurențial. Deschiderea pieței va permite importuri masive de energie electrică la prețuri mici, mai ales pe timpul nopții. Consumatorii casnici vor deveni și ei eligibili, dar de la 1 iulie 2007. în aceste condiții, dacă nu va reuși să pună în practică măsurile de retehnologizare, care să ducă la reducerea costurilor de producție, CET riscă să ajungă la faliment. în prezent, ea produce anual 200.000 de MWh energie electrică. Această cantitate este preluată de către Electrica, dar numai 142.000 MWh sînt valorificați la un preț aproape acoperitor raportat la cheltuielile care s-au făcut cu producerea lor, tariful fiind impus de Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei. Restul de 58 MWh sînt cumpărați tot de Electrica, dar la un preț sub nivelul cheltuielilor pe care le-a făcut CET pentru producerea lor. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.