1001 impresii din lumea arabă

Conferința de la Casablanca

Doru CIUCESCU

Marocul are o mare vocație turistică; numai activitățile ce țin de turism aduc venituri anuale de peste un miliard de dolari. Fără îndoială, atracția acestei țări se datorește și filmului „Casablanca”, în care rolurile principale sînt interpretate de Ingrid Bergman și Humphrey Bogart. Nu puțini sînt cei care vin în Maroc pentru a vedea hotelul Anfa, în care s-a desfășurat Conferința de la Casablanca. Spre surpriza generală, clădirea a fost… dărîmată pentru a face loc unui… loc viran!
în cei cinci ani petrecuți în metropola marocană, unde am acordat asistență didactică, am căutat să culeg impresii autentice de la martori oculari ai evenimentului care a dus la trecerea inițiativei războiului de partea Aliaților. S-a întîmplat ca într-o zi de ianuarie să fiu într-o cafenea din stațiunea Aain Dziab (Izvorul Lupului), devenită cartier al megapolisului marocan. Prin fereastră vedeam numai pînă la orizont întinderea de cîteva mii de kilometri a oceanului Atlantic, care se termină pe coasta Carolinei de Nord. Zilele sînt scurte în sezonul rece și soarele se apropia rapid de valurile înspumate pentru a se converti pe durata nopții dintr-un element ceresc într-unul marin. Scăderea intensității luminii făcea ca efectul de seră din cafenea să fie diminuat treptat, sporind consumul de lichide fierbinți. învîrteam între palme paharul cu ceai de mentă pentru a mări randamentul de transfer termic spre organismul meu. Același lucru îl făcea și companionul meu de ocazie, un domn în vîrstă, îmbrăcat cu o cămașă descheiată la gît, dar cu un fular de mătase aruncat peste umăr în stil italian. Sacoul cu nasturi metalici îi dădea un aer rafinat, distant, de superioritate. Aflasem că îl cheamă Asamm (Surd) Aalim (Savant) și am constatat că își merita numele pentru că era erudit și… cam surd de o ureche, iar cînd nu auzea, atunci… le potrivea.
– Ați fost în Casablanca pe timpul conferinței dintre cele trei mari puteri?, am încercat eu să profit de prezența lui pentru a afla mărturii la prima mînă.
– Hî? La 14 ianuarie 1943 am fost aici, la baza colinei Anfa cînd s-au întîlnit președintele american Franklin Delano Roosevelt, premierul britanic Winston Leonard Spencer Churchil și generalul Charles de Gaulle, pe atunci co-președinte împreună cu generalul Henri Giraud al Comitetului francez de la Londra, înființat mult mai înainte, la 24 septembrie 1941. Ei au fost cazați la hotelul Anfa, o construcție minunată, care la începutul anilor ’50 a fost demolată pentru că, după cum am auzit din surse neoficiale, fiind situată în vecinătatea proprietăților unor persoane sus puse, dar sus de tot, nu se putea asigura corespunzător protecția lor. Eu, pe atunci încă licean, am venit împreună cu alți curioși înarmați cu binocluri pe o porțiune a plajei situată la o distanță de aproape un kilometru, de unde vedeam ca-n palmă terasa și peluza cu iarba tunsă proaspăt din fața hotelului.
– Pe de o parte mă bucur că sînt alături de un martor ocular al Conferinței de la Casablanca, dar pe de altă parte simt ca o frustrare faptul că hotelul Anfa a fost demolat. Americanii nu ar fi procedat așa, măcar din rațiune economică. Cîți turiști nu ar fi venit aici ca să viziteze un loc atît de încărcat cu semnificații istorice? Nici rușii nu s-au apucat să dărîme palatul Livadia, care a fost reședința țarului Nicolai II, dar și locul unde s-a ținut Conferința de la Yalta.
– Hî? Da, între 4 și 11 februarie 1945 a avut loc în palatul Livadia așa- numita Conferință de la Yalta la care au participat președintele Roosevelt, premierul britanic Churchil și Iosif Vissarionovici Dugașvili, cunoscut mai bine sub numele de Stalin, care pe atunci cumula următoarele funcții de partid și de stat: secretar general al C.C. al P.C.U.S., președintele Consiliului de Miniștri, președintele Comitetului de Stat al Apărării, comandant suprem al forțelor armate ale U.R.S.S.
– Congresul XX al P.C.U.S., din 1956, a condamnat greșelile legate de cultul personalității lui Stalin, i-am atras eu atenția companionului meu.
– Hî? Tot atunci au fost reabilitate unele dintre victimele lui, ca de exemplu Lev Davidovici Troțki, unul dintre conducătorii Sovietului de deputați ai muncitorilor și soldaților din Petrograd în timpul revoluției ruse dintre 1905 și 1907, precum și ai Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917. Tot el a mai fost Comisar al poporului pentru Afacerile Externe între 1917 și 1918, precum și Comisar al poporului pentru Apărare între 1918 și 1924.
– Monsieur Aalim, vă meritați numele. Aveți o memorie extraordinară.
– Hî? Da, încă mai am memorie, mai ales cea îndepărtată. âmi amintesc despre lucruri petrecute în copilărie și în tinerețe, dar nu și cele recente. Ce m-ați întrebat? Cînd a început al doilea război mondial? Simplu, la 1 septembrie 1939, cînd Germania a atacat Polonia. Ca urmare, după două zile a fost proclamată Declarația de război a Marii Britanii și Franței contra Germaniei. în urma atacului aviației japoneze de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941, S.U.A. au declarat război Germaniei, Japoniei și Italiei.
– L-ați văzut pe președintele Roosevelt?, am încercat eu să ajung la mărturii luate la prima mînă.
– Hî? Pe cățelul Fala al președintelui Roosevelt? Nu, nu l-am văzut deoarece era un bișon de talie mică, ca toți cîinii de aceeași rasă, dar sînt convins că l-a adus la întrunire fiindcă pentru el era ca o mascotă purtătoare de noroc. De altfel, cred că așa se explică faptul că F.D.R. a fost ales de… patru ori consecutiv președinte al S.U.A..
– Este posibil ce spuneți dumneavoastră pentru că eu am văzut la Washington memorialul ridicat în 1997 de către sculptorul Neil Estern în cinstea lui F.D.R., care cuprinde patru compartimente, cîte unul pentru fiecare mandat. Acolo l-am văzut și pe Fala, stînd în fund pe jos la aproximativ un metru distanță de președintele așezat pe un fotoliu.
– Ce v-am spus? Cățelul Fala a fost la conferință și, ca dovadă, de atunci au început să apară semne că Aliații vor cîștiga războiul.
– Pe generalul Charles de Gaulle l-ați remarcat, fără îndoială, deoarece era mai înalt decît toți, l-am încurajat pe monsieur Asamm.
– Hî? Chipiul de general al lui Charles de Gaulle? Credeți dumneavoastră că el stătea cu capul acoperit ca să-i văd eu chipiul înalt, în timp ce toți ceilalți stăteau la soare ca să se bronzeze puțin?
– Dar pe Churchil l-ați zărit?, am strigat eu atît cît să nu deranjez clienții de la celelalte mese.
– Da, da, am înțeles, nu mai țipați așa că speriați lumea din sală. Trabucul lui Churchil? Dacă nu l-am văzut pe cățelul Fala, cum era să disting trabucul englezului, chiar dacă era „superlong”?
Eu aș fi vrut să-l mai întreb pe monsieur Aalim dacă l-a văzut pe președintele Bill Clinton cînd a vizitat Rabatul în 1999, dar m-am gîndit că s-ar putea să înceapă a divaga vorbindu-mi despre… saxofoane sau… trabucuri.
a o frustrare faptul că hotelul Anfa a fost demolat. Americanii nu ar fi procedat așa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!