Solidaritate tipic românească

Eduard ADAM

Inundațiile de acum o săptămînă și dramele pricinuite de acestea au renăscut în români spiritul de solidaritate. Zeci de mii de oameni au înțeles să-și ajute semenii aflați în suferință. Au dat ce-au putut, acolo unde au considerat ei că e nevoie. Nu mai vorbim acum de fardurile puse în saci, ori de bibelourile și pantofii cu toc cui strecurați printre bunurile colectate. A contat, pînă la urmă, gestul. Aceleași inundații, însă, au stîrnit în mulți și dorința de căpătuire. Oameni cărora apele nici măcar nu le-au atins casele au înțeles că e momentul să pună mîna pe ceva ajutoare. Au ieșit în drum și au stat cu mîna întinsă. Nu s-au mulțumit cu pachetele primite o dată, de două ori… S-au insinuat pe unde au simțit că e locul și momentul de pleașcă. Așa se face că multe suflete, cu adevărat lovite de soartă, n-au mai beneficiat de sprijinul atît de meritat.
De altfel, s-a văzut că oamenii gospodari și serioși, deși unii rămași doar cu hainele de pe ei, nu au stat cu mîna întinsă la mila publică. Cu demnitate, au început să-și curețe casele, au încercat să își reia viața de la zero. în liniște, fără prea mare tam – tam.
Nu pot să nu povestesc că, deunăzi, o femeie din Tîrgu Ocna, căreia apele i-au inundat beciul casei, însă rămăsese cu locuința intactată, a sunat vreo trei zile la rînd să mergem să-i facem o poză. Credea că astfel ajutoarele vor începe să curgă. De altfel, ea nu s-a sfiit să recunoască că aceasta-i era speranța. I-am explicat că sînt alte mii de familii în județ care nu mai au nimic. Și-au pierdut casele, rudele, soții sau copiii. Femeia n-a înțeles că în astfel de situații există priorități. N-a vrut să accepte că altora trebuie să le întindem mai întîi mîna. A strigat furioasă de la celălalt capăt al firului, apoi ne-a trîntit telefonul în nas.

Nu vreau să judec pe nimeni, însă consider că în astfel de situații, mai ales după ce lucrurile încep să se așeze, oamenii trebuie să dea dovadă de înțelegere. E singura cale să ieșim la liman.
Nu pot însă să nu-i judec pe cei care profită de pe urma celor năpăstuiți. Oameni care, deși văd consăteni care au ajuns să doarmă noaptea în mașini, încearcă, la dosul întunericului, să fure din casele dărîmate. Sau chiar din pachetele cu ajutoare. E inacceptabil să profiți într-un mod atît de josnic de necazul și neputința celor de lîngă tine. Sau să te înghesui să iei tu primul sacii cu mîncare și alimente, cînd vezi că lîngă tine copii chinuiți stau cu mîna întinsă.

Și-am mai văzut cît de puternică e solidaritatea românilor la Comănești, unde „sinistrații” de pe la etajele blocurilor, cu lacrimi în ochi, dar cu țigările în colțul gurii, le dădeau indicații soldaților. Care nu locuiau acolo, dar care, după multe nopți nedormite, dădeau din greu la lopată, ca să curețe subsolurile clădirilor. N-am văzut pe nici unul dintre acei locatari să iasă și să lucreze cot la cot cu cei veniți să-i ajute. Sîntem, se vede, tributari unei mentalități greșite: statul trebuie să ne facă. Ba bine că nu! Noi trebuie să ne facem! Nu statul a generat inundațiile. Răul ni l-am făcut tot noi: am ras hectare întregi de pădure, am distrus diguri sau am înfundat cu tone de gunoaie albiile apelor. Iar astăzi avem ce merităm. Și, nici după ce sîntem cu mîlul pînă la gît, nu înțelegem să reacționăm. Chiar și dacă nu e la noi în curte, putem să-i ajutăm pe alții. Pînă la urmă, asta-i solidaritatea, nu?! țe subsolurile clădirilor. N-am văzut pe nici unul dintre acei locatari să iasă și să lucreze cot la cot cu cei veniți să-i

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!