Medicul chirurg Adrian Cotîrleț, director general la Spitalul din Moinești, nu are habar cu arată pe viu noua monedă națională. Deși leii grei au intrat în circulație de la începutul acestei luni, Adrian Cotîrleț nu a avut în portofel nici o monedă sau o bancnotă. „Pînă acum nu am văzut cum arată leii noi, pentru că nu am avut nici un ban. M-am uitat în schimb la televizor, cînd erau emisiunile de prezentare a leilor noi, și acolo i-am văzut cum arată”, ne-a declarat directorul spitalului moineștean. Tot de la televizor, medicul chirurg a aflat și cum se face calculul din vechii lei în cei noi, dar recunoaște că pînă acum nu a fost pus în situația de a face astfel de socoteli, pe motiv că nu s-a dus la cumpărături. „Eu merg foarte rar la cumpărături. La noi în familie, de cumpărături se ocupă soția. Ea achiziționează tot ce trebuie în casă, așa că nu am avut ocazia să primesc rest de la magazin în lei noi, ca să știu cum arată”, ne-a mărturisit Adrian Cotîrleț. (Claudiu TĂNĂSESCU)noaște că pînă acum nu a fost pus în situația de a face ast
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.