Eforturi supraomenești pentru refacerea infrastructurii

De cîteva zile, în zona Asău se încearcă refacerea provizorie de rețelei de drumuri care să asigure comunicația măcar între două, trei localități. Lucrările presupun mai întîi de toate readucerea albiei apelor pe pozițiile inițiale și apoi, pe cît posibil, croirea unor drumuri noi tot pe vechile amplasamente. Dincolo de cuvinte se ascund însă eforturi supraomenști din partea celor care s-au înhămat la asta. Acolo, în zonele complet izolate de principalele căi rutiere, lucrează utilajele a două firme firme care au fost prinse de ape în timpul inudațiilor. Este vorba de Brădățel SRL și Dori-Andre SRL. Patronii acestora, de comun acord cu autoritățile, și-au pus utilajele la treabă, dar acestea trebuie aprovizionate cu combustibil. Cum unele localități sînt complet izolate și dintr-o parte și din alta, iar transportul pe drumul obișnuit este exclus, oamenii s-au gîndit la diverse variante. „Cu elicopterele nici nu se pune problema să fie adus combustibil. Este interzis transportul produselor inflamabile. Așa încît singura posibilitate a rămas să cărăm motorina în butoaie peste munte cu TAF-urile, pentru că numai ele pot străbate o asemenea zonă”, ne-a spus Dorel Țuțu, unul dintre patronii firmelor care s-au înhămat la un asemenea efort. Punctul de plecare este drumul petrolier ce aparține Petrom Moinești. Totul este în regulă vreo cîțiva kilometri, întrucît drumul petroliștilor este betonat și nu a fost afectat de ape. Apoi, pe o distanță de cinci kilometri începe coșmarul. Fostele drumuri pe care mergeau cel mult căruțele au fost transformate brusc în căi rutiere. Drumul are o înclinație aproape imosibilă în unele locuri, iar oamenii au fost nevoiți să-și croiască două căi. La coborîre poți să-ți dai drumul pe o pantă înclinată la un unghi de aproape 40 de grade. Nici nu se mai pune însă problema ca aceeași rută să fie folosită și la întoarcere, panta fiind mult prea înclinată, așa încît s-a ales o a doua variantă, unde înclinația este ușor mai atenuată. Practic, oamenii pun butoaiele cu motorină pe TAF-uri și le transportă peste versantul Tașbuga pînă în Șanta și Barnea, locurile de unde se încearcă refacerea a ceea ce mai înainte a fost o rețea de drumuri către Asău. Acum, oamenii ar fi mulțumiți să li se refacă fie și numai un drum de acces, să nu mai mergă prin casele oamenilor sau să se cațere pe garduri.

Cu șufele din copac în copac

O ploaie scurtă de nici 20 de minute te aruncă imediat într-un adevărat coșmar. Pe Tașbuga, clisa în care se afundă mașinile imense depășește un metru înălțime. O adevărată capcană pentru orice alt autovehicul. Am încremenit în momentul în care am simțit cum se afundă mașina ușor în pămînt ca în nisipurile mișcătoare. Dar mai ales cînd am realizat că ceea ce se întîmplă este aproape iremediabil. Eram într-un autoturism de teren care aducea după el, la remorcă, un generator de curent și care mergea în urma unui TAF încărcat cu butoaie de motorină. N-am mai putut ieși din mașină pentru că noroiul bloca portierele la jumătate. începusem să intru în panică în momentul în care Dorel Țuțu, cel care se afla la volanul mașinii, i-a făcut atenți pe cei din TAF. Ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic, doi bărbați s-au apropiat înotînd în clisă și au ancorat mașina de unul din cele două trolii ale TAF-ului. După o încercare zadarnică de a pleca și cu mașina de teren după el, utilajul s-a oprit, iar eu mai aveam un pic să izbuccnesc în plîns. M-a oprit relativa liniște a însoțitorilor mei. Și atunci am văzut pe unul din cei doi bărbați coborînd din nou din TAF, cu șufa celui de-al doilea troliu după el. Făcea un lucru de neînțeles pentru mine. Pleca cu el prin pădure și se tot uita la copaci. Chiar cînd să întreb ce se petrece, am văzut cum a legat cablul în jurul unui fag zdravăn, iar TAF-ul s-a tras mai întîi pe el din noroi și apoi pe noi. La întoarcere, tot așa am mers, pe un drum mai puțin înclinat, dar pe care nivelul clisei era parcă și mai înalt. Din copac în copac am mers cale de cinci kilometri. Distanța am străbătut-o în aproape șase ore. Cînd am ieșit în liziera pădurii și apoi la drumul petrolier aproape că nu mi-a venit a crede că acești oameni fac tot acest efort aproape supraomenesc pentru a căra combustibilul cu care se încearcă refacerea unor drumuri. Oamenii zîmbesc ușor stînjeniți și spun că așa își fac treaba în fiecare zi, că nu-i nimic neobișnuit în ceea ce-am văzut eu. Și dacă n-aș fi văzut cu ochii mei, n-aș fi crezut că aceste lucruri chiar se întîmplă în realitate. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!