îndemnul de a dărui un mic ajutor celor sinistrați în urma inundațiilor a trezit în rîndul credincioșilor romano-catolici din Onești un larg ecou. Asociația „Sfîntul Vicențiu de Paul”, care activează pe lîngă Biserica Romano-Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Paul” din Onești, pune în pachete tot ceea ce credincioșii romano-catolici oneșteni au adus în sprijinul celor năpăstuiți de furia apelor. Astfel s-au adunat cinci saci cu porumb boabe, 150 de kilograme de făină, 120 litri de ulei, 80 de kilograme zahăr, 80 de kilograme de orez, 50 de sticle apă minerală, conserve de carne, numeroase cutii cu detergenți. Pe lîngă acestea, credincioșii romano-catolici au mai adus pentru sinistrați două saltele, un aragaz, o masă și două fotolii, dar și 30 de saci cu haine. Ei au adus medicamente și numeroase articole din plastic.
Călugării din Ordinul „Frații Capucini” dau în sprijinul sinistraților 300 de kilograme de alimente, constînd în zahăr, orez și paste făinoase. Preotul Iosif Păuleț, parohul acestei biserici romano-catolice, a menționat că aceste ajutoare vor fi înmînate personal celor afectați de inundații din zona Agăș și Urechești.
Alături de aceste ajutoare materiale s-au strîns și 20 milioane lei, care, prin intermediul Fundației „Caritas” a Episcopiei Romano-Catolice Iași, vor ajunge la sinistrați care vor beneficia de materiale de construcții.
Și protopopul Constantin Alupei, de la Protoieria Onești, spune că „ne pasă de credincioșii care au avut de suferit de pe urma inundațiilor și ne implicăm pentru a-i ajuta. Așteptăm să primim ajutoare din mai multe localități ale țării, pe care le vom îndrepta către locuitorii din parohiile cele mai afectate, adică la Gura Văii și Urechești. Toate ajutoarele se dirijează prin Episcopia Romanului și Hușilor, și în zilele următoare vor veni ajutoare de la Protoieria Iași și de la Ploiești”, a mărturisit părintele protopop. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.