Istoria romanțată

Trenule, mașină mică…

Inaugurarea liniei ferate din 1869, București-Giurgiu, a dat semnalul dezvoltării rețelei căilor ferate românești. Doar în cîțiva ani întreaga țară este împînzită de linii ferate. Locomotivele pufuind din greu trag vagoane cu călători sau cu marfă. Era un început greoi, dar totuși o mare realizare tehnică. Iată ce scria, la 23 iulie 1870, ziarul ieșean „Dreptatea” despre circulația trenurilor: „La pornirea din Iași, cu puține minute mai înainte locomotiva s-a stricat, încît a fost o întîrziere pînă s-a adus o a doua… La dîmbul de la Ruginoasa s-a adăugat o altă locomotivă. Trenul era compus din 11 vagoane în total. După puține momente trenul stătu, ambele locomotive fiind stricate: pasagerii stăteau afară pe iarbă, nemîncați și fără apă. După mai bine de trei ceasuri, veni o locomotivă de la Ruginoasa, care luă cele stricate, iar trenul de pasageri stătea pe loc…; în fine, o biată locomotivă oftigioasă veni și ne tîrî pînă la Pașcani”.
Ion Creangă, fascinat de noua mașinărie, pune mîna pe tocul cu peniță de oțel și scrie la „învățătorul copiilor”: „Ia! băieți… vine trenul. O frumoasă descoperire! Cu puțină apă și cîteva lemne aprinse, azi cărbuni de pămînt aprinși, se poartă c-o iuțeală foarte mare atîtea vagoane sau trăsuri…” Ba, chiar îi dedică o poezie:
„Clopoțelul de la gară / A dat semnul de pornire / Toți în grabă alergară / Toți cu toți într-o unire… / Rar rămîne un drumeț / Surd la astă-deșteptare… / Somnorosul e isteț / Cînd e vorba de plecare. / Sare iute în trăsură / Pasagerul îngrijit, / Trenu-n grabă se zmucește, / Trenul iată a pornit! / Fumul iasă, trenul zboară, / Pasagerii liniștiți, / Orice vreme-a fi afară.”
Se poate cale ferată fără gară?
La 1 septembrie 1872 se inaugurează gara băcăuană. Cum arăta? Lungă, cu un etaj, ferestre dreptunghiulare, și cu o intrare mică, așezată de-a lungul unei singure și unice linii. Era, deseori, „cea mai importantă linie de cale ferată București-Cernăuți, cu un mare număr de trenuri personale și de marfă”. Apar și cîrcotașii. Vă prezentăm un extras „din Condica de reclamații a gărei Bacău, din anul 1873”: „Astăzi 28 Aprilie 1873, voind a plăti taxa biletelor pentru Tecuci, ni s-a refuzat primirea unei monezi de aur, galbeni olandezi, ce circulă în țară. D-l casier a obiectat că nu cunoaște acea monedă nefiind în tarifele d-lor. Această conduită aduce nemulțumire pasagerilor, mai ales cînd s-ar ocaziona să aibă această singură monedă în pungă.
Consilierul Curții Focșani”.

Cu trecerea timpului, căile ferate capătă o mare dezvoltare. După primul război mondial, la Bacău se înființează „Secțiunea de întreținere C.F.R Bacău”, iar în 1926 – Direcția a XII-a exploatare. Un an mai tîrziu ia ființă M.T.L., adică „mișcare, tracțiune, întreținere”. Pe la 1933 șeful gării Bacău va fi Ioan Parfene, iar șef de depou, Vasile Negru. Acestuia din urmă, mare amator de dame, i s-a compus o epigramă cuprinsă în „Versuri festive” pe scena Căminului Cultural C.F.R. din Iași, la serbarea datinilor creștinești din 20 decembrie 1932: „Viguros cu energie, / (Patruzeci și cinci de toamne), / Cu serviciul la-nălțime / Și atenția la… doamne!” (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!