SINAXAR Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfinților Mucenici Teodul și Agatopod

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Vincențiu Ferreri

În Constantinopol a murit fiica unui dregător, care își petrecuse viața sa în feciorie curată. Înainte de a muri, ea a rugat pe tatăl său să o îngroape înaintea cetății, la casa de săraci ce era în via lor. Dacă a adormit, dregătorul a dus-o la acel loc și a îngropat-o după obiceiul creștinesc. În acea zonă trăia un fur de morminte care îi dezgropa pe morți și le dezbrăca hainele. Acela, stînd pe drum, a pîndit unde vor îngropa pe fecioară. Cînd a văzut mormîntul s-a gîndit ca, imediat după lăsarea întunericului, să o dezgroape și să ia de pe dînsa îmbrăcămintea. S-a întîmplat că mergea prin zonă și Sfîntul Andrei. Cum l-a văzut pe acel fur de morminte, a cunoscut cu duhul gîndul lui cel rău, și, vrînd să-l abată de la acel lucru, l-a privit cu chip sălbatic, ca și cum s-ar fi mîniat, și i-a zis: „Așa grăiește duhul judecății către cel ce răpește hainele celor ce zac în morminte: De acum tu nu vei mai vedea soarele, de acum tu nu vei mai vedea ziua, nici față omenească, pentru că se vor închide ușile casei tale și mai mult nu se vor deschide, se va întuneca ziua în fața ochilor tăi și nu se va lumina în veci!” El, auzind aceasta, n-a înțeles ce a grăit Sfîntul și, neluînd în seama cele zise, s-a dus. Dar Sfîntul a zis către el: „Deci pleci? Nu fura, că mă jur pe Hristos, că de vei face aceasta, nu vei mai vedea soarele”. Cînd a înțeles cuvintele, furul a început a se mira, cum de îi știe gîndurile și, s-a întors către sfînt și i-a spus: „Cu adevărat ești bolnav, îndrăcitule, și grăiești cele neștiute și ascunse, din turburarea demonului. Dar eu mă voi duce acolo ca să văd ce este adevărat din cuvintele tale.” Și, făcîndu-se seară s-a dus, a prăvălit piatra de pe mormînt și a intrat într-însul. Mai întîi a luat haina de deasupra și podoabele căci erau de valoare. După ce a luat toate, a vrut să plece. Apoi, i-a mai venit un gînd: „Foarte bună este și cămașa; să o iei pe ea!”. Și, luînd cămașa de pe fecioară, i-a lăsat trupul gol și a vrut să iasă. Iar fecioara, moartă fiind, din porunca lui Dumnezeu și-a ridicat mîna dreaptă și l-a lovit pe hoț peste obraz și îndată a orbit. Înspăimîntîndu-se, ticălosul a început a tremura, încît, de frică a început a i se mura fălcile și dinții, genunchii și toate oasele. Apoi, fecioara cea moartă a grăit către dînsul: „Ticălosule, nu te-ai temut de Dumnezeu? Nici n-ai gîndit că și tu ești om? Se cădea ție să te rușinezi de goliciunea feciorească și destul îți era ce ai luat, iar cămașa să o fi lăsat pe trupul meu gol. Dar nu m-ai miluit și te-ai arătat cumplit om și ai gîndit să mă faci de rîs, la a doua venire a Domnului, tuturor sfintelor fecioare. Acum, te voi face să nu mai furi niciodată, ca să știi că viu este Dumnezeul Iisus Hristos, că după moarte este judecată, răsplătire și pedeapsă”. După ce i-a spus aceasta, fecioara s-a sculat și-a luat cămașa, s-a îmbrăcat și, punîndu-și pe sine toate podoabele și hainele, s-a culcat și a zis: „Tu, Doamne, pe mine una spre nădejde m-ai sălășuit. „Și așa, cu pace, a adormit. Ticalosul de hoț abia a putut ieși din mormînt și cu mare greutat a mers la poarta cetății. Celor ce-l întrebau pricina orbirii lui, el le-a explicat tot ce i s-a întîmplat. De atunci a început a cere milostenie pentru a se putea hrăni. Odată, șezînd singur, și-a spus în sinea lui: „Blestemat să fii, gîtule, că pentru tine am luat orbirea aceasta”. Și iarăși: „Cel ce-și hrănește pîntecele său să muncească și să nu fure, ca să-l hrănească. „Și-a adus aminte de Sfîntul Andrei si s-a mirat că a vazut dinainte cele ce aveau să i se întîmple. Mulți din vremea aceea, auzind această minune, s-au lepădat de lucrul satanei și s-au făcut mai buni cu fapte și cu obiceiul, pentru Hristos Iisus Domnul nostru. (Constantin GHERASIM)