1001 impresii din lumea arabă

STRUȚUL ÂNȘEUAT

Doru CIUCESCU

O imagine la scară redusă, dar destul de veridică, a reliefului celor aproape 1 000 de kilometri ai țărmului mediteranean al Algeriei, în general înalt și stîncos, cu golfuri larg deschise, presărat din loc în loc cu plaje nisipoase, poate fi obținută parcurgînd drumul asfaltat, de coastă, în lungime de numai 45 de kilometri, dintre Uahran (Oran) și Les Andalouses, care trece prin Mars al Cabir (Mers el Kebir) și capul Falcon. O variantă mai scurtă cu 20 de kilometri, însă mult mai puțin pitorească trece prin Bu Safar (Bou Sfar).
Pe data de 20 octombrie 1983, într-o zi de vineri – ziua săptămînală de odihnă în calendarul hegirian și algerian – mă găseam pe plaja din Les Andalouses, cu lungimea cît vedeam cu ochii și lățimea variabilă, de la zeci la sute de metri. Eram acompaniat de soția mea, Ella. Pe atunci noi acordam asistență didactică în această țară africană. Sosisem la bine-cunoscuta stațiune balneo-climaterică algeriană pentru a face o baie de soare și de apă marină, după ce parcursesem cu autoturismul Dacia 1310 – proprietate personală – traseul pitoresc, dar și riscant, în care o simplă manevră greșită te poate duce să zbori… în picaj spre valurile înspumate ale mării Mediterane. Privisem încă o dată spre partea vizibilă a imenselor grote din Mers el Kebir, unde au staționat submarinele atomice ale NATO în perioada anterioară anului 1962, pînă cînd Algeria a devenit independentă și toată baza militară navală a trecut sub comandament sovietic.
Ne-am instalat lîngă un reper înalt de pe plajă, ușor de recunoscut, care era un struț pictat pe o construcție pliantă din scînduri de lemn întărită pe spate cu profile metalice ale unui fotograf ambulant. Amatorii de suveniruri excentrice se urcau pe o scară, treceau un picior pe partea cealaltă și se așezau pe un fel de șea, fiind trași apoi într-o fotografie-document al faptului că au călărit… o pasăre în plină alergare. Alături, la o distanță de cîțiva metri, se găsea o altă construcție pictată, mult mai mică, unde oamenii făceau poze călărind o… capră. Era ora 15 și soarele se afla undeva, departe, deasupra Africii, radiind ca o sobă în care lemnele ard domolit, cu ușița de la cenușar închisă. Marea era calmă și doar la țărm se formau mici valuri care deplasau pe distanțe de maxim un metru, într-o mișcare de dute-vino, cochilii în faze diferite de dezintegrare. Briza se redusese la o adiere ușoară, care venea dinspre uscatul încălzit de acțiunea razelor solare puțin mai rapid decît apa marină. Prezența unor pîlcuri de palmieri amintea de faptul că ne găseam într-o regiune cu climat mediteranean. Cîrîitul rar al pescărușilor se suprapunea pe un zgomot de fond caracteristic mării. Rarii oameni veniți acolo erau împărțiți în două zone principale: pe nisip sau în apă. Evident că prima mea grijă a fost să încerc temperatura apei mării. Găsind-o destul de rece, am amînat plăcerea de a înota pentru mai tîrziu. La întoarcere, m-am oprit lîngă struț și l-am privit mai atent decît o făcusem cu alte ocazii. Avea un penaj predominant negru, cu pete albe. Șeaua se găsea mai sus de creștetul meu. De mine s-a apropiat fotograful, un bărbat în vîrstă, brunet, foarte înalt de stat, cu o cămașă înflorată descheiată, cu mîneci scurte și în slip. Purta ochelari și cînd vorbea lăsa vederii o dantură îngălbenită și descompletată probabil datorită pipei pe care o ținea permanent într-un colț al gurii. Din vorbă în vorbă am aflat că îl cheamă Tsalim (Struț) și că a fost profesor de biologie înainte de a se pensiona. „Mai cîștig un ban”, mi s-a confesat bătrînul.
– Mai există struți în Algeria?, l-am întrebat la un moment dat pe fotograf.
– Așa-numitul Struthios camelus camelus, adică subspecia de struț care s-a dezvoltat în Africa de Nord, nu mai există în Algeria, ci numai în Etiopia sau Sudan. în Somalia există o subspecie denumită Struthios camelus molibdophanes. Fauna Africii de Sud, pe de o parte și cea a Tanzaniei sau Kenyei, pe de altă parte, cuprinde așa-numitul Struthios camelus australis, respectiv Struthios camelus massaius. Dar de ce întrebați? Doriți să faceți o fotografie?
– Aș vrea să fac o fotografie, dar nu călare, pentru că n-o să mă creadă nimeni, eu fiind foarte greu, ci lîngă frumoasele pene de la coadă, am răspuns eu, ezitant.
– Dacă faceți o poză în spatele struțului, un specialist nu o să vă creadă.
– De ce?, mi-am recunoscut eu ignoranța.
– Deoarece struțul este singura pasăre care elimină separat urina și excrementele.
– Tot n-am înțeles, am insistat eu, ca să fiu lămurit.
– Cine se așează sub coada struțului riscă să fie… stropit cu urină. El nu știe prea multe. Este o zicală arabă care spune că la această pasăre creierul este mai mic decît… ochiul.
– Atunci, voi face o poză în fața struțului, m-am răzgîndit eu.
– Nici așa nu o să vă creadă un specialist, a replicat fotograful.
– De ce?, am repetat eu întrebarea.
– Deoarece există riscul ca struțul să vă fure un obiect și să-l înghită, cum ar fi ochelarii sau chiar să vă ciupească de un ochi și să vă chiorască.
– Atunci nu-mi rămîne decît să mă sui în șea și să mă fotografiați în această poziție, am cedat eu.
– Nici așa nu o să vă creadă un specialist, a rostit, zîmbind, algerianul.
– De ce?, am fost eu nevoit să întreb a treia oară.
– Deoarece struții masculi nu se lasă călăriți și se zbat mai tare ca taurii sau caii de la concursurile de rodeo, a răspuns îngăduitor fotograful.
– Dar, în pictura dumneavoastră nu se distinge sexul struțului, am constatat eu, candid.
– Trebuie să mai știți că struții masculi au penajul predominant negru cu pete albe, în timp ce toate penele femelelor sînt cenușii, mi-a explicat fostul profesor de biologie.
– Dacă lucrurile stau așa cum spuneți, de ce nu schimbați pictura?, am întrebat eu, nedumerit.
– Inițial am avut pictată o femelă, dar penajul cenușiu nu atrăgea clienții potențiali, așa că am pictat un struț… mascul, a fost răspunsul.
– Dar de ce la celălalt decor ați păstrat o capră cu uger mare și nu ați pictat un țap cu coarne lungi și frumoase?, am mai întrebat eu, contrariat.
– Este o problemă de subconștient colectiv dobîndit încă de pe vremea cînd majoritatea oamenilor erau păstori. Inițial am avut pictat un țap, dar rezultatul a fost un eșec comercial. Apoi, am schimbat sexul animalului și constatat că lucrurile s-au schimbat radical. Mulți algerieni sau turiști europeni vin cu mare plăcere să fie fotografiați călărind o… capră, ați înțeles?
– Dacă este adevărat ce mi-ați spus, atunci v-aș recomanda ca pentru a atrage mai mulți clienți veniți pe această plajă tocmai din Europa să investiți într-un alt decor pictat cu o… oaie, mi-am dat eu cu părerea.a apei mării. Găsind-o destul de rece,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!